Femeie arestată în Japonia după ce a încercat să stingă flacăra olimpică cu un pistol cu apă

DE Daniel Toșa | 05.07.2021 - 14:53
Femeie arestată în Japonia după ce a încercat să stingă flacăra olimpică cu un pistol cu apă/FOTO: Unsplash

O femeie japoneză, în vârstă de 53 ani, a fost arestată de poliţie după ce a încercat să stingă flacăra olimpică cu un pistol cu apă, luni, în momentul trecerii ştafetei prin prefectura Ibaraki, informează RMC Sport.

SHARE

Conform înregistrărilor video, femeia a aşteptat liniştită cu pistolul de apă în mână până când alergătorul care ţinea torţa în mână a ajuns în apropierea sa, iar în acel moment a îndreptat "arma" către flacără, stropind-o de câteva ori, fără să reuşească însă să o stingă.

Femeia a fost imediat înconjurată de agenţi de poliţie, fiind reţinută. Ea şi-a asumat gestul său, declarându-se împotriva organizării Jocurilor Olimpice, în contextul pandemiei de coronavirus.

CITEȘTE ȘI: Marea Neagră are gaze. Degeaba. Resursele, greu de extras din cauza politicii și a costurilor

Legenda fotbalului brazilian Zico a dat startul ştafetei în prefectura Ibaraki, duminică. Fostul mijlocaş al Selecao, în vârstă de 68 ani, şi-a încheiat cariera de jucător în Japonia, înainte de a prelua conducerea tehnică a selecţionatei acestei ţări, în 2002. El a condus naţionala Japoniei la câştigarea trofeului în Cupa Asiei în 2004, înainte de a o califica la Cupa Mondială din 2006, desfăşurată în Germania.

CITEȘTE ȘI: Velea, atac la Măruță: A vorbit urât de nevasta mea, de Antonia. În 2012, m-a jignit și l-am înjurat

Zico este în prezent director tehnic la clubul din oraşul Kashima, unde a şi alergat câteva sute de metri cu torţa.

Flacăra olimpică urmează să viziteze cele 47 de prefecturi ale Japoniei până la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, programată pe 23 iulie.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te