sâmbătă 11 octombrie
EUR 5.0927 USD 4.3982
Abonează-te
Newsweek România

FBI: Hackeri susţinuţi de Rusia au sustras date şi au atacat reţele guvernamentale din SUA

Data publicării: 23.10.2020 • 10:00 Data actualizării: 23.10.2020 • 10:04
Hackeri susţinuţi de Rusia au sustras date şi au atacat reţele guvernamentale din SUA. / Foto: forbes.com
Hackeri susţinuţi de Rusia au sustras date şi au atacat reţele guvernamentale din SUA. / Foto: forbes.com

Un grup de hackeri susţinut de Rusia a sustras date de la cel puţin două servere guvernamentale ca parte a unui atac cibernetic asupra a zeci de administraţii regionale şi locale din SUA, au anunţat autorităţile americane, potrivit DPA.

Respectivul grup rusesc, cunoscut şi ca 'Ursul Energetic' sau 'Libelula', printre alte denumiri, a desfăşurat o serie de atacuri cibernetice începute cel puţin din septembrie, au precizat, într-un comunicat comun, Biroul Federal de Investigaţie (FBI) şi Agenţia pentru Securitate Cibernetică şi Infrastructură de Securitate (CISA), fără a preciza ce reţele au fost atacate.

"Până acum, FBI şi CISA nu au informaţii care să indice că acest actor (o ameninţare avansată persistentă) a perturbat intenţionat vreo operaţiune de aviaţie, educaţională, electorală sau guvernamentală", au precizat agenţiile.

Ele au adăugat că hackerii ar putea încerca să obţină acces la "viitoare operaţiuni perturbatoare pentru a influenţa politici şi acţiuni ale SUA" sau pentru a delegitima autorităţi locale.

Casa Albă a atras atenţia asupra încercărilor de hacking din partea Chinei şi Iranului.

Anterior joi, Departamentul Trezoreriei SUA a anunţat sancţiuni împotriva a cinci entităţi iraniene pentru tentative de amestec în alegeri, informează Agerpres.

Mark Meadows, şeful de cabinet de la Casa Albă, a declarat joi că guvernul federal este în permanentă alertă pentru a bloca orice interferenţe străine în alegerile prezidenţiale, spunând că ele sunt operate în mare parte de China.

Într-o declaraţie pentru Fox News, Meadows a spus că vor fi "consecinţe" pentru amestecul iranian în alegeri, adăugând că există "alte două sau trei ţări pe care le monitorizăm cu atenţie".

El a spus că nu este îngrijorat că procesul de vot poate fi alterat.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră