Un activist al opoziţiei iraniene rezident în Statele Unite a fost răpit de agenţi ai serviciilor secrete iraniene în timp ce se afla în Dubai, Emiratele Arabe Unite, afirmă rude ale disidentului citate de agenţia Associated Press.
Familia disidentului Jamshid Sharmahd a ajuns la această concluzie prin analizarea datelor privind semnalul telefonului mobil, care sugerează capturarea în Dubai şi transportarea în Iran prin Oman.
Autorităţile din Iran au anunţat arestarea disidentului, dar nu au precizat unde a fost capturat. Jamshid Sharmahd, în vârstă de 65 de ani, este domiciliat în orăşelul californian Glendora. Bărbatul este acuzat de organizarea unor atacuri în Iran prin intermediul grupului disident Asociaţia Monarhistă Iran şi a filialei militare, Tondar.
Familia disidentului susţine că acesta este purtătorul de cuvânt al grupului disident şi nu are nicio legătură cu organizarea de atacuri. "Cerem susţinerea oricărui stat democratic şi liber", a declarat fiul disidentului, Shayan Sharmahd.
Administraţia de la Teheran a anunţat sâmbătă arestarea lui Jamshid Sharmahd de către agenţi ai serviciilor secrete iraniene. Bărbatul este acuzat că a organizat un atentat asupra unei moschei, în 2008. "Jamshid Sharmahd, liderul grupului terorist Tondar, cu sediul în SUA, este în custodia serviciilor secrete iraniene", a anunţat Ministerul Informaţiilor de la Teheran. Potrivit autorităţilor iraniene, suspectul "desfăşura operaţiuni militare şi acte de sabotaj în Iran".
În plus, Jamshid Sharmahd este suspectat că a organizat atentatul comis în anul 2008 asupra unei moschei din oraşul iranian Chiraz, un atac soldat cu 14 morţi şi 208 răniţi.
Grupul disident Tondar, filiala militară a Asociaţiei Monarhiste din Iran, contestă regimul islamist iranian.