Evadarea fostului președinte al Nissan Motors. Turcia a condamnat trei complici

DE Adina Mutăr | 24.02.2021 - 23:11
Carlos Ghosn, președinte Nissan/ sursă anadolu agency

Un tribunal turc a condamnat miercuri un oficial de la o companie aeriană privată și doi piloți pentru implicare în evadarea dramatică a fostului președinte al companiei Nissan Motor Co., Carlos Ghosn, din Japonia în 2019.

SHARE

Cei trei implicați în evadarea fostul șef al Nissan au primit câte patru ani și jumătate de închisoare.

Instanța din Istanbul a achitat alți doi piloți de acuzația de „trafic ilegal cu migranți”. De asemenea, două însoțitoare de zbor au fost achitate de vina că nu au raportat o infracțiune.

Ghosn, care a fost arestat la Tokyo în urma unor acuzații de fraude financiare în 2018, a ieșit pe cauțiune în așteptarea procesului.

Acesta a fost zburat de la Osaka la Istanbul într-un avion privat și apoi a schimbat cu alt avion spre Beirut, unde a ajuns la 30 decembrie 2019. Se crede că s-a ascuns într-o cutie mare la bagaje.

Citiși și

SPECIAL Criza COVID-19 a reîmpărțit universul Alianței Renault – Nissan și Mitsubishi

Doi americani l-au ajutat pe Carlos Ghosn să fugă din Japonia

Piloții condamnați, Noyan Pasin și Bahri Kutlu Somek, și-au susținut nevinovăția pe tot parcursul procesului. Ei, ceilalți doi piloți și însoțitorii de zbor, toți au negat implicarea în planurile de a-l ajuta pe Ghosn să fugă și au insistat că nu au știut că se afla la bord.

Evadare ca în filme a președintelui Nissan

Oficialul companiei aeriene, Okan Kosemen, a susținut că a fost informat că Ghosn se afla în avionul spre Istanbul doar după ce a aterizat. El a recunoscut că l-a ajutat pe Ghosn să ajungă la al doilea avion, spre Beirut, dar a susținut că a făcut acest lucru fiind amenințat și pentru că s-a temut pentru siguranța familiei sale.

Compania aeriană turcă MNG Jet a recunoscut că două dintre avioanele sale au fost folosite ilegal în evadarea lui Ghosn, zborurile spre Istanbul și apoi spre Beirut.

Compania a declarat că angajatul său a falsificat înregistrările de zbor, astfel încât numele lui Ghosn nu a apărut pe lista pasagerilor.

Se așteaptă ca Kosemen și cei doi piloți să facă apel la condamnări.

Ghosn, care are cetățenia franceză, libaneză și braziliană, a condus producătorul auto japonez Nissan timp de două decenii.

Evaziune fiscală, spălare de bani, fraudă

În vârstă de 66 de ani, este căutat sub acuzația de utilizare abuzivă a activelor companiei în scopuri personale și încălcarea legislației privind valorile mobiliare.

El a declarat că a fugit pentru că nu se putea aștepta la un proces echitabil în Japonia.

Libanul nu are un tratat de extrădare cu Japonia.

În plus față de procesul său din Japonia, omul de afaceri se confruntă cu provocări legale în Franța din perioada în care a fost la conducerea alianței Renault-Nissan, inclusiv acuzații de evaziune fiscală, spălare de bani, fraudă și utilizare abuzivă a activelor companiei.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te