Europa, confruntată cu traficul de pistoale de semnalizare și de alarmă convertite în arme letale


În cadrul operațiunii de amploare Conversus de la sfârșitul anului 2021, condusă de România și coordonată de Europol, peste 1.500 de pistoale cu gaz și de alarmă au fost confiscate de polițiile europene.
O nouă acțiune de amploare având loc în aprilie 2024, vizând de data aceasta 500 de astfel de arme false, adesea în vânzare liberă, care, transformate, se dovedesc a fi letale, traficul lor reprezentând 'o amenințare serioasă', potrivit Europol, relatează vineri AFP.
De la partenerul refuzat până la jefuitorul de magazin alimentar și narcotraficanți, acest tip de arme, transformate sau nu, proliferează atât în cazurile de mică delincvență, cât și în cazul crimei organizate în Franța, precum și în alte țări din Europa, parțial datorită unei reglementări legislative laxe.
Europa, confruntată cu traficul de pistoale de semnalizare și de alarmă convertite în arme letale
Din familia foarte diversă a acestor arme convertibile se remarcă pistoalele de semnalizare, folosite de navigatorii amatori și cele de alarmă, concepute pentru a descuraja, apreciate în cinematografie pentru zgomotul lor puternic ce simulează un foc de armă, arată agerpres.ro.
Accesibile pentru mai puțin de o sută de euro, aceste arme au devenit „extrem de populare în rândul infractorilor”, atrage atenția în mod regulat Europol. Conversia lor în arme de foc este 'foarte ușoară' și va fi și mai simplă cu ajutorul inteligenței artificiale, estimează agenția europeană.
Adesea replicile sunt foarte realiste, acestea fiind concepute să tragă doar cu muniție fără proiectile sau cu substanțe iritante, cum ar fi gazul lacrimogen.
Citește și: Arme şi muniţie, descoperite de poliţiştii de frontieră în urma unor percheziţii domiciliare
Europol a estimat pentru AFP că armele de alertă și semnalizare (AAS) convertite „ar putea să reprezinte încă aproape jumătate din toate armele ilegale confiscate”.
AAS convertite s-au numărat printre cele trei tipuri de arme de foc cele mai confiscate în Danemarca în 2019. În Suedia, ele reprezentau 30% din armele confiscate și 10% din tirurile înregistrate, iar în Olanda aproximativ 40% din confiscări.
Conversia AAS continuă să constituie „o amenințare serioasă”, iar „infractorii exploatează anumite discrepanțe juridice” de la o țară la alta, „ceea ce duce la deturnarea acestor arme către piețe ilicite”, explică Europol.
Traficul a început încă din anii 1990, înainte de a atrage atenția în urma atacului de la Hyper Cacher din Paris, în ianuarie 2015. Amedy Coulibaly deținea de fapt arme acustice reactivate.
Deși mai puține arme de acest tip intră pe piața ilicită, „problema persistă în privința pistoalele de alarmă”, a explicat pentru AFP Nicolas Florquin de la centrul de reflecție Small Arms Survey cu sediul în Elveția.
Citește și: SUA au găsit soluția pentru a alimenta Ucraina cu arme pentru a învinge Rusia
Începând din 2016, operațiunea Bosfor, coordonată de România, deja urmărea pistoalele de alarmă și de gaz fabricate în Turcia care intrau prin Bulgaria înainte de a fi expediate în alte părți ale Europei, în special prin poștă.
În ultimii zece ani, modele turcești ușor modificabile inundă piața. Ele sunt fabricate dintr-un material ce rezistă la presiunea munițiilor cu glonț, iar obturatorul destinat să împiedice trecerea proiectilului se scoate relativ ușor.
În 2019, Turcia a întărit standardele de producție pentru a împiedica modificările, iar UE și-a consolidat reglementările și a adoptat la începutul anului 2025 noi reguli pentru AAS, care vor necesita autorizații de import începând din februarie 2029.
Însă „problema timpului între reglementare și implementare la nivel național persistă. Poate dura câțiva ani, în funcție de țară”, subliniază Nicolas Florquin. Unele state, inclusiv Franța în 2024, dar și Olanda, Portugalia și Suedia, au clasificat deja AAS ca arme de foc, supuse autorizării sau declarării.
În decembrie 2024, de exemplu, autoritățile care gestionează lupta împotriva infracționalității organizate din Bulgaria au anunțat două rețineri într-un depozit-atelier. La fața locului, „cea mai mare parte a armelor”, dintre care 244 de pistoale, 'fuseseră transformate din arme cu gaz în arme de război'.
Un raport al vămilor bulgare semnalează că cea mai mare parte a confiscărilor din 2024 a avut loc la granița cu Turcia. „O problemă majoră a armelor fabricate ilegal în Turcia este calitatea lor proastă”, adăugând că „Turcia produce, de asemenea, replici de mărci fără licență sau certificat de conformitate. Se estimează că aproximativ 30% din această producție este vândută pe piața europeană”, în special în Marea Britanie.
În Marea Britanie, pistoalele de alarmă permit ocolirea unor legi deosebit de stricte, iar tinerilor infractori le facilitează consolidarea reputației pe o piață a drogurilor foarte competitivă, unde este necesară o armă.
Unele pistoale cu bile din Turcia sunt vândute cu „cel puțin 50% din suprafața lor vizibilă vopsită în culori vii, însă infractorii le vopsesc în negru pentru a părea o armă letală de origine”, detalia agenția britanică de combatere a crimei (NCA) la începutul lunii septembrie.
O amnistie va fi lansată în februarie 2026 în Anglia și Țara Galilor pentru cinci modele, în special modelul italian Bruni, pentru care testele au arătat că pot fi transformate cu ajutorul uneltelor de bricolaj obișnuite.
Patru modele de pistoale de alarmă turcești au fost vizate de o amnistie în acest an și, într-un interval de patru săptămâni, 3.000 de exemplare au fost predat autorităților.