„Eroul din Mariupol”, maiorul Serghei Volina, pentru Newsweek: „Situația e foarte rea”

DE Adina Mutăr | Actualizat: 21.04.2022 - 19:12
„Eroul din Mariupol”, maiorul Serghei Volina, alături de președinte / twitter
Comandantul Brigăzii 36 de Pușcași Marini/foto: facebook
Anul trecut, de Crăciun, alături de familia sa, maiorul nici nu bănuia că va deveni „eroul din Mariupol”/foto: facebook

Comandantul Brigăzii 36 de Pușcași Marini, maiorul Serghei Volina, și-a făcut timp, după miezul nopții miercuri spre joi și după luptele crâncene din zona combinatului Azovstal, să transmită pentru Newsweek că situația e rea, fiind depășiți de ruși la capacitate de luptă.

SHARE

Dar era în viață. Mai trecuse o zi, a 57-a, în care rezistaseră asaltului rușilor. Volina a retrimis Newsweek clipul video în care cerea ajutor militar sau diplomatic pentru extragerea civililor ascunși în tunelurile combinatului, a răniților și a militarilor care, fără ajutor, „poate își trăiesc ultimele ore”.

Volina este căsătorit, tatăl unui băiețel. Anul trecut, de Crăciun, alături de familia sa, maiorul nici nu bănuia că va deveni „eroul din Mariupol”, ultimul apărărtor al orașului împreună cu brigada sa, care rezistă de 57 de zile asaltului brutal al rușilor.

Miercuri noapte, când a fost contactat de Newsweek, era la capătul puterilor. Refuzase toate „ofertele” rușilor „predați-vă sau muriți”. El și oamenii care i-au mai rămas sunt hotărâți să lupte „până la ultimul glonț”. Dar acest moment este foarte aproape, din nefericire.

Maiorul Serghei Volina știe că dacă s-ar fi putut sparge blocada rușilor, ajutorul militar i-ar fi sosit. Speranța acum este că va da rezultate efortul diplomatic internațional pentru extragerea lor, așa cum a cerut în ultimul videoclip lansat miercuri.

Putin îi ademenește pe soldații ucraineni să iasă din subteranele uzinei Azovstal

Președintele Vladimir Putin a ordonat joi armatei ruse să anuleze planurile de asalt al oțelăriei Mariupol și a declarat „eliberat” orașul-port ucrainean care acum e practic șters de pe suprafața pământului de armata rusă.

Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, i-a raportat lui Putin că peste 2.000 de luptători ucraineni sunt încă ascunși în imensul complex siderurgic, ce are un labirint întins de tuneluri în subteran.

Este vorba de ceea ce a mai rămas din Regimentul 36 Pușcași Marini și din Batalionul Azov, grupare care luptă împotriva rușilor și prorușilor din Donbas din 2014.

Putin i-a ordonat joi lui Șoigu ca zona industrială să fie „sigilată, nici măcar o muscă să nu poată scăpa” și să li se ofere, din nou, celor rămași în uzină posibilitatea să se predea în schimbul vieții lor și „a unui tratament demn, în conformitate cu convențiile internaționale”.

Numai că niciun militar ucrainean, cu atât mai puțin maiorul Serghei Volina, care în 57 de zile de lupte contra rușilor a văzut atrocitățile comise de aceștia, nu poate crede că Moscova respectă vreo regulă internațională sau de război.

Citește și

După 57 de zile de bombardamente brutale, Putin zice că nu vrea să ia cu forța oțelăria Azovstal

Ucraina primește zilele acestea tancuri, vehicule blindate şi alte echipamente

Ca justificare că orașul Mariupol a rezistat eroic atâtea zile în fața tăvălugului rus, Șoigu i-a raportat lui Putin că forțele ucrainene au folosit civili ca scuturi umane, dar partea rusă „a luat toate măsurile pentru a proteja viețile civililor”.

Minciunile pe bandă rulantă ce vin de la Kremlin sunt demontate de organizațiile internaționale care au insistat în mod constant să primească acces la civilii din Mariupol pentru a fi extrași. Tot în mod constant, și când a fost de acord verbal, armata rusă a oprit convoaiele umanitare internaționale.

Sutele de civili care s-au ascuns în subteranele uzinei Azovstal, ultimul bastion al trupelor ucrainene, au făcut-o ca să nu cadă în mâinile rușilor, care ucideau bărbații, violau femeile și deportau populația în regiuni rusești.

O echipă a ONU a raportat că are tot mai multe dovezi că există gropi comune în Mariupol, cum, de altfel, era de așteptat.

„Avem din ce în ce mai multe informații despre gropile comune care sunt acolo”, a declarat Matilda Bogner de la ONU, precizând că unele dintre dovezi provin din imagini din satelit.

Cel puțin 30.000 de cetățeni ucraineni au fost duși cu forța în Rusia din orașul Mariupol de armata rusă, de când a început invazia, la 24 februarie, a declarat joi un înalt oficial ucrainean.

„Poveștile despre ceea ce s-a întâmplat la Mariupol, despre oamenii care și-au apărat patria, vor fi scrise în cărți educaționale timp de 100 de ani, poate 1.000 de ani”, a declarat Anton Gherașcenko, consilier al Ministerului de Interne al Ucrainei, pentru Agenția Anadolu.

Până atunci, însă, toate eforturile trebuie depuse pentru salvarea acestor eroi, așa cum a spus Volina: „Facem apel şi îi implorăm pe toţi liderii lumii să ne ajute. Le cerem să folosească procedura de extragere şi să ne ducă pe teritoriul unei ţări terţe. Apărăm doar un punct - uzina Azovstal - unde pe lângă militari mai sunt şi civili care au devenit victime ale acestui război”.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te