Ankara, care găzduiește 3,6 milioane de refugiați sirieni, controlează părți din nordul Siriei, unde spune că 350.000 de sirieni s-au întors deja.
Vrea să înființeze împreună cu Statele Unite o „zonă sigură” în nord-estul Siriei, pentru a putea muta cât mai mulți refugiați.
„Ar trebui să garantăm o zonă atât de sigură, încât noi, Turcia, să putem construi orașe în locul corturilor de aici. Haideți să-i mutăm în zonele sigure de acolo”, a spus președintele turc, Tayyip Erdogan, într-un discurs la Ankara.
„Dați-ne sprijin logistic să putem merge să construim locuințe pe o rază de 30 de kilometri în nordul Siriei. Astfel, le putem oferi condiții decente de viață. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, va trebui să deschidem porțile”, a spus Erdogan.
„Fie ne veți oferi sprijin, fie ne puteți scuza, dar nu vom suporta această greutate singuri. Nu am reușit să obținem ajutor din partea comunității internaționale, și anume din partea Uniunii Europene”, a precizat Erdogan.
În cadrul unui acord convenit între UE și Turcia în martie 2016, Ankara a fost de acord să împiedice fluxul de migranți spre Europa în schimbul a miliarde de euro în ajutor, bani care însă nu au ajuns în Turcia.
Numărul de migranți în Grecia a crescut luna trecută. Cu o săptămână în urmă, mai mult de o duzină de bărci care transportau 600 de persoane au sosit simultan.
„Scopul nostru este ca cel puțin un milion dintre frații noștri sirieni să se întoarcă în zona sigură pe care o vom forma de-a lungul graniței noastre de 450 km”, a spus Erdogan.