luni 06 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Emmanuel Macron și Olaf Scholz spun că autoritățile ruse vor da socoteală pentru crimele din Bucha

Data publicării: 03.04.2022 • 18:36 Data actualizării: 03.04.2022 • 18:36
Preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Olaf Scholz au cerut duminică să se facă lumină în legătură cu crimele comise de armata rusă în oraşul ucrainean Bucha - Foto: Consiliul European
Preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Olaf Scholz au cerut duminică să se facă lumină în legătură cu crimele comise de armata rusă în oraşul ucrainean Bucha - Foto: Consiliul European

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Olaf Scholz au cerut duminică să se facă lumină în legătură cu crimele comise de armata rusă în oraşul ucrainean Bucha, în apropiere de Kiev, şi ca vinovaţii să fie traşi la răspundere.

Macron a denunţat imaginile "insuportabile" venite de la Bucha, oraş unde au fost descoperite numeroase cadavre după retragerea trupelor ruse, şi a afirmat că "autorităţile ruse vor trebui să dea socoteală pentru aceste crime",relatează AFP și Agerpres.

"Imaginile care ne parvin de la Bucha, oraş eliberat în apropiere de Kiev, sunt insuportabile", a scris şeful statului francez pe Twitter, denunţând uciderea "cu laşitate" a sute de civili pe stradă.

La rândul său, într-o declaraţie scurtă transmisă de serviciul său de presă, Scholz a cerut să se facă lumină în legătură cu "crimele comise de armata rusă" la Bucha.

Citește și:

Revistă extremistă și anti-UE, distribuită la conferința de la TNB unde Puric a făcut 7.000 € profit

PREVIZIUNI Trupele Rusiei se regrupează în Belarus. Kievul va fi, din nou, sub asediu

"Autorii acestor crime şi cei care le-au comandat trebuie traşi la răspundere", a adăugat el, cerând în special ca organizaţiile internaţionale să aibă acces în regiune "pentru a documenta aceste atrocităţi".

Cadavrele a 57 de persoane au fost descoperite într-o groapă comună la Bucha, unde numeroase trupuri neînsufleţite fuseseră deja găsite sâmbătă pe străzi, a declarat duminică şeful echipelor locale de intervenţie, arătând locul unei echipe de jurnalişti ai AFP.

Scholz a denunţat "imaginile teribile şi oribile" de la Bucha: "Străzi pline de cadavre. Trupuri neînsufleţite îngropate sumar. Printre victime se numără femei, copii şi persoane în vârstă".

Şi miniştrii de externe ai celor două ţări au condamnat anterior cu fermitate actele comise de armata rusă asupra civililor în mai multe oraşe din Ucraina, inclusiv la Bucha, spunând că, dacă vor fi confirmate, ele reprezintă "crime de război", iar cei vinovaţi vor trebui traşi la răspundere.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră