După ce s-au opus intrării României în Schengen, austriecii se opun acum aderării Moldovei la UE

DE Alin Crișan | Actualizat: 12.12.2023 - 18:36
După ce s-au opus intrării României în Schengen, austriecii se opun acum aderării Moldovei la UE - Foto: Profimedia Images/ Imagine cu caracter ilustrativ

Un nou „conflict” în Europa! Cancelarul Austriei se opune aderării Republicii Moldova la UE.

SHARE

Austria se opune începerii negocierilor de aderare la UE cu Ucraina şi Republica Moldova, întrucât nu este de acord cu o procedură accelerată şi consideră că "Kievul nu ar trebui să primească privilegii pe care Bosnia-Herţegovina nu le are", relatează agenţia ucraineană RBC, care citează serviciul de presă al parlamentului austriac, acolo unde cancelarul Karl Nehammer şi ministrul de externe Alexander Schallenberg au fost audiaţi, marţi, în comisia pentru politica europeană.

Nehammer consideră că Ucrainei şi Republicii Moldova ar trebui să li se ofere perspectiva de a adera la UE "în semn de solidaritate", dar se opune unei proceduri accelerate.

După ce s-au opus intrării României în Schengen, austriecii se opun acum aderării Moldovei la UE

Astfel, cancelarul federal austriac Karl Nehammer le-a spus deputaţilor că "nu va fi de acord cu negocierile de aderare cu Ucraina în circumstanţele actuale".

Potrivit acestuia, "nu ar trebui să existe preferinţe pentru Ucraina, în detrimentul Bosniei-Herţegovina, care se află, de asemenea, în prezent în aşteptarea deschiderii negocierilor de aderare".

Citește și: Când va intra România cu spațiul aerian în Schengen. Odobescu: „E plauzibil”

Este o poziţie pe care o exprimase deja şi ministrul său de externe, Alexander Schallenberg, într-un interviu acordat luna trecută cotidianului Financial Times.

Alexander Schallenberg le cerea atunci liderilor UE să nu favorizeze Ucraina în detrimentul ţărilor din Balcanii de Vest în ceea ce priveşte aderarea la blocul comunitar.

Subiectul deschiderii de negocieri de aderare cu Ucraina şi Moldova ar urma să figureze pe agenda summitului UE de joi şi vineri.

Ungaria a anunţat deja că se va opune deciziei de deschidere a negocierilor de aderare cu Ucraina, or, pentru o astfel de decizie este nevoie de unanimitate.

Potrivit presei, din cauza împotrivirii Ungariei, decizia pe tema extinderii UE ar putea fi amânată.

În ceea ce priveşte extinderea UE, Karl Nehammer a explicat că, din perspectiva austriacă, aceasta reprezintă un "motor" pentru reformele din ţările în cauză. Austria a sprijinit "întotdeauna" integrarea în UE a statelor din Balcanii de Vest. A

cum, în semn de solidaritate, ar urma să li se ofere şi Ucrainei şi Republicii Moldova perspectiva aderării, a spus Nehammer, care s-a pronunţat însă categoric împotriva unei "proceduri accelerate" pentru cele două state.

Citește și: Un europarlamentar „aruncă bomba” în problema Schengen. Austria și Olanda, „păpușate” de Germania

În plus, a arătat el, sunt necesare şi o serie de reforme interne ale UE, dacă Uniunea doreşte să fie "aptă" pentru extindere.

Nehammer şi Schallenberg au arătat că, în general, este mai bine să exporţi prosperitate şi stabilitate decât să imporţi instabilitate, în special în imediata vecinătate.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te