Într-un interviu publicat de cotidianului german Bild, Duda se întreabă ce credeau cancelarul Olaf Scholz și președintele Emmanuel Macron că ar câștiga prin aceste convorbiri, în condițiile în care Rusia continuă să bombardeze obiective civile în Ucraina.
Macron a atras atenția internațională într-un interviu de săptămâna trecută, când a declarat că astfel de apeluri sunt necesare pentru a împiedica Moscova să fie „umilită” și pentru a păstra astfel șansa unei soluții diplomatice la conflict.
Citește și
Pilotul avionului care a zburat neautorizat deasupra României a dispărut
Armata rusă trimite pe front mine din anii 1950. Geniștii au fost răniți plantându-le
„A vorbit cineva așa cu Adolf Hitler în timpul celui de-al Doilea Război Mondial?", se întreba Duda. „A spus cineva că Adolf Hitler trebuie să-și salveze imaginea? Că trebuie să se procedeze în așa fel încât să nu fie umilitor pentru Adolf Hitler? Nu am auzit astfel de voci”.
El a descris conversațiile ca fiind „un fel de legitimare a unei persoane care este responsabilă pentru crimele comise de armata rusă în Ucraina", precizând că nu există nicio dovadă că s-a obținut ceva prin aceste convorbiri.