Donald Trump susţine că se va întâlni cu Vladimir Putin, la Budapesta


Donald Trump susţine că se va întâlni cu Vladimir Putin, la Budapesta„ "Să vedem dacă putem pune capăt acestui război”, spune şeful de stat american.
Donald Trump a declarat că se va întâlni cu Vladimir Putin în Ungaria pentru noi discuții privind încheierea războiului din Ucraina, în urma unei convorbiri telefonice „foarte productive” între cei doi.
Președintele american a afirmat că săptămâna viitoare vor avea loc noi discuții între „consilieri de nivel înalt”, conduse din partea SUA de secretarul de stat Marco Rubio.
Donald Trump susţine că se va întâlni cu Vladimir Putin, la Budapesta
Donald Trump a transmis că „au fost făcute mari progrese" în urma convorbirii telefonice avute joi după-amiază cu omologul său rus Vladimir Putin şi că va avea cu acesta o întâlnire în capitala ungară Budapesta, la o dată neprecizată, relatează AFP, preluat de Agerpres.
„Am decis ca o reuniune a consilierilor noştri de nivel înalt să aibă loc săptămâna viitoare. Primele întâlniri vor fi conduse de secretarul de stat Marco Rubio, urmând să fie desemnate şi alte persoane.
Citeşte şi: Donald Trump - Xi Jinping, întâlnire ratată din cauza pământurilor rare
Locaţia urmează să fie aleasă. Apoi, preşedintele Putin şi cu mine ne vom întâlni într-o locaţie deja convenită, Budapesta, în Ungaria, pentru a vedea dacă putem pune capăt acestui război "lipsit de glorie" dintre Rusia şi Ucraina", a scris preşedintele american pe reţeaua sa de socializare Truth Social.

Discuţia Trump-Putin a avut loc în ajunul vizitei pe care o va efectua vineri la Washington preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care doreşte să obţină din partea lui Trump sprijin militar sporit în războiul cu Rusia, în special rachete de croazieră Tomahawk, conform Ştirile ProTV.
Citeşte şi: Cristian Diaconescu: Lucrăm pentru o întâlnire Donald Trump - Nicuşor Dan
Preşedintele american Donald Trump crede că este încă posibil să organizeze o întâlnire directă între Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski, potrivit purtătoarei de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt.
Zelenski şi-a exprimat disponibilitatea de a se întâlni cu Putin, dar Rusia nu a oferit un răspuns clar, limitându-se la o invitaţie ironică adresată liderului ucrainean de a veni la Kremlin.