O comisie a Camerei Reprezentanţilor care se ocupă în special de chestiuni fiscale şi are o majoritate democrată până la instalarea noii majorităţi republicane la începutul lunii ianuarie, a votat cu 24 de voturi pentru şi 16 împotrivă în favoarea publicării declaraţiilor fiscale ale miliardarului republican din perioada 2015 - 2020.
Înaintea votului, aleşii democraţi nu au exclus să facă publice aceste fişe fiscale imediat după aprobare, însă data exactă a publicării nu era încă cunoscută imediat după vot.
Donald Trump, care s-a angajat într-o nouă cursă pentru Casa Albă la alegerile care vor avea loc în 2024, nu şi-a făcut publice declaraţiile fiscale spre deosebire de toţi predecesorii săi începând din anii 1970, ridicând multe semne de întrebare cu privire la conţinutul acestora.
Comisia solicită de trei ani documentele transmise autorităţilor fiscale de către Donald Trump. În cele din urmă, Curtea Supremă le-a dat câştig de cauză la sfârşitul lunii noiembrie. Doar câţiva congresmeni au reuşit să le consulte.
Trump, acuzat de lipsa de transparenţă
Lipsa de transparenţă a lui Donald Trump, care şi-a făcut din bogăţie un argument de campanie, a alimentat ani de zile speculaţiile cu privire la amploarea averii sale sau la potenţiale conflicte de interese.
La începutul lunii decembrie, afacerea sa de familie, Trump Organization, a fost găsită vinovată de fraude financiare şi fiscale la finalul unui proces desfăşurat la New York în care fostul preşedinte republican nu a fost judecat.
Republicanul Kevin Brady, membru al comisiei, a avertizat înaintea votului că o posibilă publicare a acestor documente le-ar permite congresmenilor să aibă "prerogative aproape nelimitate de a-şi urmări duşmanii politici, obţinând şi făcând publice declaraţiile lor fiscale private".
"Chiar dacă democraţii spun că nu este politic", se arată într-un comunicat al reprezentanţilor republicani,"graba lor de a publica documentele printr-un proces accelerat şi neglijent arată că motivele lor sunt foarte politice".