Donald Trump, acuzat că ar fi cerut sprijinul președintelui chinez pentru a fi reales

DE Alex Darvari | 18.06.2020 - 09:12

Fostul consilier prezidenţial John Bolton face acuzații dure la adresa lui Donald Trump susținînd că acesta amestecă „propriile interese politice şi interesul naţional american"

SHARE

Secretarul de stat american Mike Pompeo, care afişează o loialitate mai presus de orice îndoială faţă de preşedintele Donald Trump, s-a exprimat nu doar o dată critic pe la spate, mergând până acolo încât l-a acuzat pe acesta că nu spune "decât tâmpenii", scrie fostul consilier prezidenţial John Bolton în cartea sa, conform unor fragmente apărute miercuri în presa din Statele Unite, informează joi AFP.

Un episod sugestiv, menţionat în cartea explozivă "The Room Where It Happened, A White House Memoir" prevăzută să apară pe piaţă pe 23 iunie, a avut loc în cadrul primului summit al liderului american cu cel nord-coreean Kim Jong Un, care a avut loc la Singapore, în 2018.

Într-un moment din această întâlnire istorică, Mike Pompeo i-a dat un bileţel lui John Bolton, pe atunci consilier de securitate naţională al preşedintelui Donald Trump, în care îl ironiza pe miliardarul republican: "Nu spune decât tâmpenii", conform unui fragment din carte apărut în ziarul New York Times.

Peste o lună, conform amintirilor consilierului concediat în decembrie anul trecut, şeful diplomaţiei americane critica strategia apropierii SUA de Coreea de Nord, pe care în public o apăra constant, apreciind că aceasta nu are "nicio şansă de reuşită".

Şi chiar înaintea summit-ului din Singapore, după ce a ascultat o conversaţie telefonică între preşedintele Donald Trump şi omologul său sud-coreean, Mike Pompeo a spus autorului cărţii că "aproape a avut un atac de cord" din cauza afirmaţiilor preşedintelui american.

Bolton mai scrie că el, Mike Pompeo şi ministrul apărării Mark Esper au încercat de vreo opt sau zece ori să îl convingă pe Donald Trump să aprobe un ajutor crucial pentru Ucraina, pe care liderul de la Casa Albă l-a suspendat în aşteptarea anchetării adversarilor săi democraţi de către Kiev, un dosar care a fost în centrul unui proces de demitere câştigat în cele din urmă de preşedintele american.

Potrivit Washington Post, John Bolton asigură, de asemenea, că secretarul de stat este unul din înalţii oficiali care au luat în calcul varianta demisiei şi a avut momente în care era furios să-l vadă pe ginerele şi consilierul preşedintelui Jared Kushner cum se amestecă în bucătăria sa diplomatică.

Fostul consilier pentru securitate naţională al preşedintelui SUA îl mai acuză pe preşedinte că a căutat sprijinul Chinei pentru a obţine realegerea sa în noiembrie.

Într-un alt fragment, John Bolton povesteşte că în deschiderea summit-ului G20 de la Osaka, Donald Trump a "deturnat" conversaţia cu preşedintele chinez Xi Jinping "spre următoarea alegere prezidenţială (...) pledând pe lângă Xi pentru a face astfel încât să câştige", conform fragmentelor publicate simultan de Wall Street Journal, New York Times şi Washington Post.

În cadrul acestei întâlniri din iunie 2019, preşedintele american "a subliniat importanţa fermierilor şi creşterea achiziţiilor chineze de soia şi grâu pe baza rezultatului alegerilor", a scris în memoriile sale acest republican care nu apreciază multilateralismul şi nu ezită să favorizeze soluţii războinice.

"Conversaţiile lui Trump cu Xi reflectă nu numai incoerenţele din politica sa comercială, ci şi interconectarea în mintea lui Trump între propriile interese politice şi interesul naţional american", scrie John Bolton, în vârstă de 71 de ani, care a ocupat postul de consilier pentru securitate naţională din aprilie 2018 până în septembrie 2019. "Acest lucru şi nenumărate alte conversaţii similare cu Trump au confirmat un comportament fundamental inacceptabil ce erodează însăşi legitimitatea preşedinţiei", acuză el într-un fragment publicat de Wall Street Journal.

John Bolton abordează în cartea sa şi procedura de destituire a preşedintelui Donald Trump lansată în Congres de Partidul Democrat la sfârşitul anului trecut."Dacă democraţii care au apărat punerea sub acuzare (a lui Trump) nu ar fi fost atât de obsedaţi" de dosarul ucrainean, "dacă şi-ar fi luat timp să ancheteze într-un mod mai sistematic comportamentul lui Trump în întreg spectrul politicii sale externe, rezultatul punerii sub acuzare ar fi fost mult diferit".

Fostul consilier pentru securitate naţională cu o mustaţă emblematică nu este zgârcit cu amintirile stânjenitoare referitoare la Donald Trump.

În timp ce senatori republicani influenţi, aliaţi ai lui Donald Trump, acuză China fără încetare, în special pe subiecte precum gestionarea relaţiei cu Hong Kong şi modul în care îi tratează pe uiguri, John Bolton scrie: "la cina din deschiderea summit-ului G20 de la Osaka, în iunie 2019, doar în prezenţa interpreţilor, Xi i-a explicat în linii mari lui Trump de ce a construit lagăre de concentrare în Xinjiang". "Potrivit interpretului nostru, Trump a spus că Xi ar trebui să continue să construiască aceste lagăre, despre care Trump credea că este exact lucrul potrivit de făcut", scrie Agerpres.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te