Divergență între UE și Marea Britanie pe statutul diplomatic al reprezentanței UE la Londra

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 25.01.2021 - 20:08
Șeful diplomației UE, Josep Borrell. Sursa: europa.eu

Uniunea Europeană vorbește despre refuzul „inamical” al Marii Britanii de a acorda statut diplomatic reprezentanţei sale la Londra, relatează agenția France Presse, citată de Agerpres.

SHARE

Subiectul a fost discutat în cursul unei reuniuni a miniştrilor de externe ai UE la Bruxelles şi „a prevalat unitatea în a considera că acest gest nu se află printre cele mai amicale", a comentat, luni, șeful diplomației UE, Josep Borrell.

„Este primul semnal adresat de Regatul Unit după plecarea sa din UE şi un semn de destul rău augur pentru ceea ce va urma", a avertizat reprezentantul spaniol.

„Avem 143 de reprezentanţe ale UE în întreaga lume şi toate au statutul diplomatic în conformitate cu Convenţia de la Viena care permite reciprocitate. Aceasta este regula. Regatul Unit ar fi singura ţară din lume care nu ar accepta să recunoască reprezentanţei UE statutul diplomatic la care are dreptul, a spus șeful diplomației UE, adăugând că are „mari speranţe să rezolve acest diferend de manieră satisfăcătoare pentru ambele părţi".

Regatul Unit a anunţat la rândul său nominalizarea lui Lindsay Croisdale-Appleby ca reprezentant al ţării pe lângă UE.

În prezent, sunt negocieri în curs pentru a stabili dacă ambasadorul UE la Londra, Joao Vale de Almeida, şi echipa sa trebuie să beneficieze de o imunitate diplomatică completă în virtutea Convenţiei de la Viena, la fel ca diplomaţii unui stat suveran, aşa cum susţine Bruxellesul, sau de imunitatea conferită organizaţiilor internaţionale, poziţie privilegiată de Londra.

Marea Britanie a ieşit din Uniunea Europeană în 31 ianuarie 2020 şi, la finalul unei perioade de tranziţie de 11 luni, a ieşit de sub incidenţa tuturor regulilor europene părăsind piaţa unică şi uniunea vamală pe 31 decembrie.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te