Președintele Biden a trimis un mesaj puternic de solidaritate cu „poporul cubanez și cu strigătul lor de libertate” împotriva „regimului autoritar al Cubei”, lăudând faptul că protestatarii susțin „drepturile fundamentale și universale”.
Alți democrați, cum ar fi Gregory Meeks, congresman din New York și membru al Comitetul pentru afaceri externe al Camerei Reprezentanților, și-au subliniat opoziția față de sancțiunile impuse de Donald Trump împotriva Cubei, care nu au fost încă ridicate de Administrația Biden, dar au condamnat și „corupția și gestionarea necorespunzătoare” e economiei, de care a dat dovadă conducerea cubaneză.
Dar nu toată lumea este unită în condamnare. Voci proeminente din stânga par să se fi alăturat regimului totalitar.
Cea mai proeminentă dintre acestea este mișcarea Black Lives Matter, care, într-o declarație postată miercuri, a învinuit Statele Unite pentru problemele economice ale Cubei, declanșate de embargoul impus, și a lăudat „solidaritatea regimului cubanez cu popoarele oprimate de origine africană”.
Potrivit declarației BLM, „poporul din Cuba este pedepsit de guvernul SUA pentru că țara și-a menținut angajamentul față de suveranitate și autodeterminare. Liderii Statelor Unite au încercat să zdrobească această Revoluție de zeci de ani”.
În mod absurd, declarația acuză SUA și de „subminarea dreptului cubanezilor de a-și alege propriul guvern”.
„Alegerea”, în acest caz, este un sistem cu un singur partid în care toți candidații la funcții politice trebuie să fie verificați de comitetele controlate de Partidul Comunist.
Black Lives Matter has released a statement on Cuba: pic.twitter.com/NgnT1o1oZE
— Sabrina Rodríguez (@sabrod123) July 15, 2021
Dar BLM nu este singura organizație. Socialiștii Democrați din America (DSA), care are ca membri și patru democrați progresiști din Camera Reprezentanților - Alexandria Ocasio-Cortez, Jamaal Bowman, Rashida Tlaib și Cori Bush din Missouri - și-au declarat, de asemenea, solidaritatea cu „poporul cubanez și Revoluția lor în acest moment de neliniște”.
DSA stands with the Cuban people and their Revolution in this moment of unrest. End the blockade. pic.twitter.com/jzFVrthoMm
— DSA International Committee 🌹 (@DSA_Intl_Comm) July 12, 2021
Pentru a fi clar, „Revoluția” de care vorbește DSA înseamnă de fapt regimul comunist, care datează de 63 de ani; „poporul cubanez” înseamnă doar cei care sunt loiali Partidului Comunist, nu oamenii care ies în stradă; iar DSA consideră protestele simple „neliniști”. (Cel mai bun răspuns la nonsensul DSA a venit de la jurnalistul și savantul Hussein Ibish, pe Twitter: „Renunțați la Democrați și mergeți doar cu SA.”)
Până acum, nici Ocasio-Cortez și nici colegii ei progresiști nu au comentat sprijinul DSA sau BLM pentru regimul cubanez . Dar, judecând după răspunsurile la tweet-ul DSA, activiștii grupului își susțin cu fermitate poziția.
Putem discuta despre eficiența embargoului impus de SUA, parțial ușurat sub președintele Obama și înăsprit din nou de administrația Trump. Dar a da vina pe SUA pentru necazurile economice ale Cubei este ridicol. Efectele embargoului au fost întotdeauna limitate de faptul că nu s-au alăturat alte țări.
De exemplu, Uniunea Sovietică a vărsat subvenții masive în Cuba timp de decenii până când s-a prăbușit.
Desigur, simpatiile pentru regimul cubanez din partea stângii americane (și occidentale) nu sunt nimic nou: revoluția cubaneză a fost romantizată multă vreme ca simbol al justiției sociale și al rezistenței eroice față de puterea SUA.
În 1989, Bernie Sanders, pe atunci primar în Burlington, Vermont, a lăudat revoluția Cubei ca fiind „foarte profundă” și a scris că, pe lângă furnizarea de servicii sociale gratuite, „ei ... creează un sistem de valori foarte diferit”.
32 de ani mai târziu, în mod unic pentru tabăra sa, senatorul Sanders a susținut săptămâna aceasta „dreptul de a protesta și de a trăi într-o societate democratică” și a îndemnat guvernul cubanez să se abțină de la violență, cerând totodată încetarea embargoului SUA.
Ca și în cazul altor regimuri comuniste, această poveste revoluționară a ignorat în mod constant abuzurile uriașe - inclusiv nu numai suprimarea disidenței, ci, cel puțin până în anii 1990, persecuția anti-gay.
De asemenea, a ignorat mizeria economică. O modalitate prin care sancțiunile Trump au provocat durere este restricționarea banilor pe care americanii cubanezi le pot trimite familiilor lor din Cuba.
Dar dacă pierderea ajutorului privat de la rudele americane este atât de devastatoare, înseamnă că economia Cubei nu are capacitatea de a asigura singură o viață decentă.
Chiar și realizările laudate pe scară largă în domeniul sănătății din Cuba sunt puternic mitificate. Rata scăzută a mortalității infantile, de exemplu, poate fi o minciună datorată represiunii politice în mai multe moduri: medicii sunt presați să înregistreze decesele infantile ca născuți morți pentru a îmbunătăți statisticile, în timp ce femeile cu sarcini cu risc crescut sunt fie presate să facă avorturi, fie spitalizate forțat.
Cu toate acestea, povestea romanțată continuă, alimentată și mai mult de afirmațiile că comunismul cubanez este un model de anti-rasism. Pe un podcast de acum doi ani, scriitoarea Nikole Hannah-Jones, din faimosul Proiect 1619, a afirmat că Cuba este „cea mai egală țară multi-rasială din emisfera noastră ... în mare parte datorită socialismului”.
Hannah-Jones, cel puțin, s-a corectat când a început să spună „democrație multiracială”.
Într-un articol din 2008 pentru The Oregonian, după o călătorie în Cuba, ea a fost mult mai expansivă, laudând presupusele realizări ale regimului, despre care a afirmat că sunt apreciate în mod deosebit de cubanezii negri.
Poate că Hannah-Jones ar trebui să se întâlnească cu membrii majoritar negri ai grupului de artă disident din Cuba, Mișcarea San Isidro, a cărei melodie rap „Patria y Vida” (Patria și viața) a devenit un imn neoficial al protestelor - și al cărui cofondator, raperul cubanez Maykel Castillo Perez, se află în închisoare din mai pentru „dispreț și dezordine publică”.
