luni 06 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Cum a reuşit Islanda să devină campioana lumii la depistarea noului coronavirus

Data publicării: 15.04.2020 • 11:08 Data actualizării: 15.04.2020 • 11:08

Islanda a testat 10% din populaţie pentru noul coronavirus, iar această mică ţară, cu o populaţie de 364.000 de locuitori, a început depistarea cu o lună înainte ca primul pacient să fie confirmat pe teritoriul său.

Într-un studiu publicat marţi în jurnalul medical american New England Journal of Medicine, cercetători de la universităţi islandeze şi de la compania locală deCODE Genetics, filială a gigantului american Amgen, au oferit rezultatele importantului program de screening lansat la 31 Ianuarie, când boala cauzată de coronavirus nu era încă numită COVID-19 şi cu mai mult de o lună înainte de declararea pandemiei, arată Agerpres.

Două campanii de screening au fost realizate. Prima a început la 31 ianuarie şi a vizat persoanele simptomatice şi călătorii care se întorceau din zonele de risc (iniţial China şi Alpii austrieci, italieni şi elveţieni) sau care intraseră în contact cu persoane infectate. S-a constatat că 13,3% din cele peste 9.000 de persoane testate erau infectate, la sfârşitul lunii martie.

Primul caz pozitiv a fost confirmat la 28 februarie.

A doua campanie de screening a fost lansată de deCODE Genetics pe 13 martie pentru restul populaţiei, fiind destinată tuturor islandezilor fără simptome sau cu simptome uşoare, care nu se aflau în carantină. Proporţia cazurilor pozitive a fost mult mai mică: între 0,6 şi 0,8%.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră