Congressman-ul american Stephen Lynch, diagnosticat cu COVID-19 după ce a fost vaccinat

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 01.02.2021 - 09:33
Foto: forbes.com
Foto: forbes.com

Democratul Stephen Lynch, reprezentant al statului Massachusetts în Congresul american, a fost diagnosticat cu COVID-19 după ce a fost vaccinat, a anunţat un purtător de cuvânt, citat de CNN.

SHARE

Lynch a primit rezultatul pozitiv al testului vineri după-amiază şi este asimptomatic.

Democratul s-a testat după ce, săptămâna trecută, un membru al echipei sale din biroul din Boston a fost disgnosticat cu COVID-19.

Potrivit purtătorului de cuvânt, Lynch s-a izolat şi va vota prin împuternicire în Congres săptămâna aceasta.

El a primit şi a doua doză a vaccinului anti-Covid dezvoltat de Pfizer şi a fost testat negativ înainte de a participa la învestirea lui Joe Biden din 20 ianuarie. Nu a fost precizat, însă, când a primit Lynch fiecare dintre cele două doze, informează news.ro.

Vaccinurile anti-Covid previn dezvoltarea bolii, dar nu previn complet contaminarea. Dacă o persoană este testată pozitiv şi nu prezintă simptome înseamnă că vaccinul a funcţionat aşa cum era prevăzut. Dacă o persoană este testată pozitiv la câteva săptămâni după ce a primit a doua doză poate fi pentru că vaccinul nu a avut suficient timp să îşi facă efectul complet.

Centrul american pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor a precizat anterior că, în general, este nevoie de câteva săptămâni pentru a se ajunge la imunitate după vaccinare. 

Lynch nu este singurul membru al Congresului care este testat pozitiv în ultimele săptămâni. După revolta din 6 ianuarie de la Capitoliu, mai mulţi oficiali şi poliţişti au fost diagnosticaţi cu Covid-19. Luna aceasta, alţi trei democraţi au fost diagnosticaţi după ce s-au adăpostit în acea zi cu membri ai Congresului care nu au purtat mască.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te