În mai, mai mulţi senatori americani au declarat că guvernul SUA anchetează asupra unei aparente creşteri a cazurilor de atacuri misterioase împotriva unor oficiali americani în lume, în condiţiile în care noi informaţii au dezvăluit incidente susceptibile de a avea consecinţe neurologice.
New Yorker a afirmat vineri că, după ce Joe Biden a preluat preşedinţia SUA, mai mult de 10 agenţi de informaţii, diplomaţi şi alţi funcţionari americani de la Viena au semnalat probleme similare "sindromului Havana".
Ministerul Afacerilor Externe austriac a informat într-un comunicat că lucrează împreună cu autorităţile americane la o anchetă comună, în conformitate cu rolul Austriei de "ţară gazdă". "Tratăm aceste rapoarte cu toată seriozitatea (...) Securitatea diplomaţilor trimişi în Austria şi a familiilor lor este prioritatea noastră absolută", subliniază comunicatul.
Austria găzduieşte un important număr de diplomaţi străini care lucrează pentru organizaţii internaţionale cu sediul la Viena.
„Sindromul Havana”, asociat de specialiști unor atacuri cu microunde pulsatile, a apărut prima dată în Cuba, în 2016-2017
Aceste atacuri au cauzat diverse stări de rău şi chiar leziuni cerebrale unor diplomaţi şi agenţi ai serviciilor secrete care au lucrat în Cuba, China, Rusia şi în alte ţări, simptome denumite "sindromul Havana".
Rusia este suspectată a se afla în spatele acestor atacuri, chiar dacă mecanismul lor nu a fost încă explicat. Oameni de ştiinţă au emis ipoteza că acestea ar putea proveni de la nişte microunde pulsatile.
După primele asemenea atacuri, în 2016, în Cuba, apoi în China, oameni de ştiinţă şi medici au dezbătut asupra cauzelor şi efectelor lor, însă fără a ajunge la o concluzie unanimă.
Boala a primit numele de "sindromul Havana' pentru că i-a afectat prima dată pe angajaţii ambasadei americane din Cuba, în 2016-2017. Diplomaţii americani şi canadieni din Havana s-au plâns atunci de simptome precum ameţeli, pierderea echilibrului, pierderea auzului şi anxietate, iar unii au descris starea lor drept "o ceaţă cognitivă'.
SUA au acuzat Cuba că a efectuat "atacuri sonice”, acuzaţii negate cu tărie de Havana, iar incidentul a dus la creşterea tensiunii între cele două ţări.