sâmbătă 06 septembrie
EUR 5.0787 USD 4.3463
Abonează-te
Newsweek România

China revizuiește alegerile din Hong Kong, excluzându-i pe democrați de pe arena politică

Data publicării: 11.03.2021 • 22:51 Data actualizării: 11.03.2021 • 22:51
Foto: Getty
Foto: Getty

Parlamentul Chinei a adoptat joi o rezoluție privind revizuirea sistemului electoral din Hong Kong într-o încercare de a-i exclude pe activiștii pro-democrație și pe anticomuniștii de pe arena politică.

Adoptată în ultima zi a sesiunii anuale a Congresului Național al Poporului, rezoluția dovedește încă o dată determinarea președintelui chinez Xi Jinping pentru a-și spori controlul asupra Hong Kong-ului în detrimentul democrației și libertăților din teritoriu.

Nu democrați și anticomuniști, doar „patrioți”

Mișcarea Guvernului chinez a declanșat deja o reacție din partea țărilor democratice și se așteaptă o intensificare a dezacordurilor cu Administrația Biden.

Alegerile în regiunea semiautonomă, potrivit rezoluției, autorizează drept candidați „patrioții din Hong Kong”, adică pe cei prochinezi.

Niciun legislator nu a votat împotriva rezoluției, cu 2.895 pentru și unul care s-a abținut.

Prin modificarea sistemului din Hong Kong, China va crește numărul membrilor pro-Beijing ai Comitetului Electoral care selectează șeful Executivului teritoriului de la 1.200 la 1.500.

Comitet care verifică „originile sănătoase” ale candidaților

China va înființa, de asemenea, un comitet pentru a investiga calificarea candidaților pentru șeful executiv și parlamentarii din Hong Kong.

Forul legislativ superior al Chinei va revizui anexa la Legea fundamentală din Hong Kong, Constituția orașului, care stipulează procedurile pentru alegerile șefului executiv și ale membrilor Consiliului legislativ.

Conform politicii „o țară, două sisteme”, Hong Kongul își păstra drepturile și libertățile fostei colonii britanice timp de 50 de ani după revenirea la stăpânirea chineză în 1997.

Citește și

Biden, discuție cu Xi Jinping despre soarta uigurilor, comerţ și situația din Hong Kong

China a trimis o sută de „activiști patrioți” la Hong Kong ca să instaureze disciplină comunistă

China nu are de gând să respecte înțelegerea.

La Congresul Național al Poporului de anul trecut, China a adoptat o rezoluție pentru a introduce o lege de securitate, prin care se permitea transferul unor arestați pentru a fi judecați pe continent, pentru a contracara ceea ce Beijing consideră o activitate subversivă în Hong Kong.

Legislația a fost adoptată la sfârșitul lunii iunie și a fost impusă imediat pe teritoriu.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră