Centrala nucleară din Zaporojie bombardată și fără curent. Cât pot rezista generatoarele de urgență

DE Bianca Iosef | Actualizat: 08.10.2022 - 13:13
Centrala de la Zaporojie- Foto:FOTO: Twitter/esperantoNMIN
Centrala de la Zaporojie- Foto:FOTO: Twitter/esperantoNMIN

Centrala nucleară din Zaporojie, ocupată din martie de Rusia, şi-a pierdut conexiunea la alimentarea electrică externă sâmbătă dimineaţa devreme în urma unui bombardament, a declarat societatea nucleară ucraineană Energoatom.

SHARE

Energoatom a declarat că uzina îşi obţine în prezent electricitatea pentru a-şi acoperi propriile necesităţi de la generatoarele sale diesel pentru cazuri de urgenţă.

"Generatoarele diesel s-au activat automat. Rezervele de carburant diesel disponibile pentru funcţionarea lor în acest mod vor fi suficiente pentru zece zile", a transmis societatea pe Telegram, subliniind necesitatea reparării şi restabilirii liniilor electrice ale uzinei, prin care se conectează la sistemul energetic.

Citește și: Cum scăpăm de constipația cronică. Sfatul medicului: Ciocolata și migdalele, suplimente eficient

"În această noapte, la ora (locală) 00:59, din cauza unui nou bombardament al trupelor ruse, ultima linie de alimentare cu energie electrică - linia Dniprovska de 750 de kilowaţi - a fost avariată şi deconectată de la sistemul de alimentare", indică Energoatom în postarea sa pe Telegram.

Citește și: Actor cu origini românești a primit un Oscar după moarte. Cum a ratat rolul principal în „Nașul”

"În consecinţă, centrala nucleară din Zaporojie a fost deconectată complet", conform acesteia.

Potrivit acesteia, planurile de conectare a unităţilor energetice în condiţii de bombardament şi cu avarii la toate liniile sunt nerealiste.

Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a declarat joi, în timpul vizitei sale la Kiev, că centrala de la Zaporojie, confiscată de Rusia, rămâne o întreprindere ucraineană.

Rafael Grossi intenţionează să discute cu Rusia, în cadrul unei apropiate vizite, despre un posibil acord de creare a unei zone de protecţie în jurul centralei pentru a se evita un accident nuclear, în continuare "o posibilitate foarte, foarte clară", după cum a spus el în cadrul unei conferinţe de presă în capitala ucraineană, scrie Agerpres.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te