"O explozie a avut loc pe teritoriul fabricii de opto-mecanică Zagorsk", a scris primarul oraşului, Dmitri Akulov, pe contul său de Telegram.
Cel puțin 16 răniți în urma unei explozii la o fabrică de lângă Moscova
Potrivit unor surse medicale citate de agenţia de presă TASS, explozia, ale cărei cauze sunt încă necunoscute, s-a soldat cu cel puţin 16 răniţi.
Anterior, Reuters, citând agenţia oficială de presă TASS, consemna 11 răniţi.
Deflagraţia pare să se fi produs într-un depozit unde erau stocate echipamente explozive, conform agenţiei de presă ruse, care adaugă că autorităţile au dispus evacuarea întregului personal din toate clădirile şi secţiile, inclusiv din cele închiriate.
Citește și: Putin n-ar vrea alegeri prezidențiale în Rusia, în 2024. Peskov: „Sunt o birocraţie costisitoare”
/2. More footage of explosion in Sergiyev Posad, near Moscow. ~520km from Ukraine border.
— Special Kherson Cat 🐈🇺🇦 (@bayraktar_1love) August 9, 2023
The cause is not yet known. But in the morning Russian media reported the drone attack on Moscow.
The plant is known for producing military optics for the Russian army. pic.twitter.com/bXj1vXMgwc
Unda de şoc a spart geamurile mai multor clădiri situate în apropierea fabricii, o coloană de fum negru ridicându-se deasupra localităţii, transmite The Moscow Times.
"Ar mai putea fi oameni sub dărâmături. Mai mult de zece ambulanţe au sosit la locul incidentului, dar, potrivit medicilor, nici acestea nu sunt suficiente", a transmis canalul de Telegram Baza, care a menţionat 22 de răniţi.
/4. Russian media claim - “the cause of the explosion in the hangar with pyrotechnics in Sergiev Posad was the "human factor".
— Special Kherson Cat 🐈🇺🇦 (@bayraktar_1love) August 9, 2023
A warehouse on an area of 1600 square meters reportedly destroyed.” pic.twitter.com/oYupYERT3N
Citește și: Medvedev amenință Aliații NATO: „Vă vom strivi pe toți! Vom oține „pacea” în condițiile rusești”
Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă a declarat pentru canalul de televiziune al armatei ruse "Zvezda" că explozia a avut loc într-un hangar metalic de 40x40 metri şi că nu ar exista flăcări în afară.
Un alt canal rusesc de Telegram 112 a sugerat că o dronă ar fi putut lovi clădirea, dar o sursă TASS a respins această variantă, susţinând că explozia nu a avut drept cauză vreo dronă, ci "factorul uman".
O altă sursă a declarat pentru RIA Novosti că, din câte se pare, cauza preliminară a incidentului este o "încălcare a procesului tehnologic".
Pe pagina de Internet a uzinei se precizează că această companie dezvoltă şi produce dispozitive optice şi optoelectronice pentru armată şi instituţiile de forţă, industrie şi sectorul medical. În special, produce aparate de uz militar, inclusiv vizoare în infraroşu pentru tancuri.