Austria a semnalat recent o deschidere mai mare față de aderarea României și Bulgariei la Schengen, cu condiția unor progrese suplimentare în securizarea frontierelor externe ale UE.
O întâlnire esențială între miniștrii de interne ai celor trei țări, România, Bulgaria și Austria, este programată pentru 22 noiembrie la Budapesta, unde vor discuta despre condițiile necesare pentru ridicarea veto-ului austriac.
Cel mai înalt oficial austriac la UE cere aderarea la Schengen a României. Când se poate întâmpla?
În acest context, Rareș Bogdan a prezentat declarația optimistă a lui Magnus Brunner (Epp), Comisarul DESEMNAT pentru Afaceri Interne și Migrație.
În cadrul audierilor, Brunner a subliniat că, „dacă România și Bulgaria continuă să îndeplinească toate condițiile”, Consiliul ar trebui să elimine controalele la frontierele interne.
"Avem progrese extraordinare în cazul României și Bulgariei în ceea ce înseamnă condițiile pentru accederea în spațiul Schengen. RO si BG sunt deja parțial în spațiul Schengen, în Schengen Air si trebuie spus ca s-au comportat admirabil, aș spune peste așteptări.
Avem un dialog foarte bun in acest moment cu România și Bulgaria, la nivelul ministerelor de Interne și Externe și la nivelul Presedintiei. Eu personal sunt absolut convins ca acest dialog va duce la aderarea deplina a RO și BG în spațiul Schengen, cât mai repede cu putință. Ma angajez la extinderea ulterioară alegerii mele ca Comisar a spațiului Schengen.”, a spus în urmă cu câteva minute Magnus Brunner (Epp), Comisarul DESEMNAT pentru Afaceri Interne și Migrație - în cadrul audierilor din Comisia LIBE a Parlamentului European din care fac parte.
Când se ridică embargoul Schengen?
Această blocada ar putea fi ridicată în curând. Conform Kleine Zeitung, un summit al miniștrilor de interne ai Austriei (Karner), României (Marian-Cătălin Predoiu) și Bulgariei (Atanas Ilkov) va avea loc sub patronajul și participarea Ungariei, actuala țară aflată la președinția UE.
Citeşte şi: Marcel Ciolacu spune că România este mai aproape de spațiul Schengen. Când ar putea intra
Aceştia ar urma să se întâlnească la Budapesta, pe 22 noiembrie, cu două zile înainte de alegerile locare din Stiria, în sud-estul Austriei. Când a fost întrebat, biroul lui Karner a confirmat participarea la summit, dar oricum sunt în discuții în curs, cu ambele țări.