Ce sunt rănile de pe mâinile lui Donald Trump, care nasc controverse? Politicianul a făcut cu mâna mulțimii adunate în fața Trump Tower, marți.
Ce a atras atenția au fost niște răni roșii vizibile, în palmă. Un expert dermatolog a explicat care ar putea fi cauzele acestora.
Ce sunt rănile de pe mâinile lui Donald Trump
După ce fotografiile cu Trump au fost făcute publice, oamenii au început să comenteze pe rețelele sociale care ar putea fi cauza acelor răni puternic vizibile.
Unii au scris pe X (fost Twitter) că ar putea fi o formă de herpes, iar alții au considerat că ar putea fi urmele unei căzături.
Deși este dificil să se pună un diagnostic, pentru o afecțiune a pielii, în baza unei simple fotografii, Joshua Zeichner, profesor în dermatologie la Spitalul Mount Sinai, din New York, a declarat că cel mai probabil Trump are o erupție cutanată.
Citeşte şi: Cursa pentru Casa Albă 2024: Trump a câştigat primarele republicane din Iowa. Cu cine se bate
Aceasta poate avea cauze multiple, de la unele infecții, la unele afecțiuni inflamatorii.
Zeichner a dat patru posibile explicații pentru erupțiile cutanate de pe mâinile lui Donald Trump. Una dintre ele ar fi că Trump are mâinile foarte uscate, conform Digi24.
Medicul a explicat că cele mai frecvente cauze ale erupțiilor cutanate pe mâini sunt date de uscăciunea pielii și spălatul excesiv.
Având în vedere că Trump este cunoscut ca având fobie de microbi și murdărie, teoria spălării excesive a mâinilor ar putea să fie una plauzibilă.
Citeşte şi: Alt stat american decide că Donald Trump trebuie să fie scos de pe buletinul de vot
Și temperaturile scăzute pot duce la uscarea pielii, mai ales iarna, a adăugat medicul. A doua cauză ar putea fi rănile provocate de crosa de golf.
E un alt scenariu plauzibil, având în vedere pasiunea lui Trump pentru acest sport. A treia variantă ar fi o arsură care poate apărea la expunerea la soare a pielii, după contactul cu citrice, de exemplu.
De asemenea, medicul a susținut că erupțiile cutanate pe mâini pot fi cauzate inclusiv de înțepăturile de la insecte.