La sfârşitul anilor 1940 şi începutul anilor 1950, Parisul a primit cu braţele deschise intelectuali afro-americani care sperau să scape de rasismul şi conformismul vieţii americane. Printre cei mai importanţi dintre aceştia: Richard Wright, aclamatul autor al culegerii de eseuri Native Son and Black Boy/ Fiul nativ şi băiatul negru, care a sosit aici în 1947. I s-au alăturat repede Chester Himes, un fost puşcăriaş maestru în arta romanului poliţist; James Baldwin, preţiosul eseist; şi Richard Gibson, editor la Agenţia France-Presse.
Bărbaţii aceştia au devenit prieteni, colegi şi, curând, aprigi rivali. Relaţia lor a părut să se confunde cu lupta Franţei de a-şi menţine colonia din Algeria. Gibson l-a presat pe Wright să critice public guvernul francez, enervându-l pe aclamatul autor. Wright a dramatizat cearta lor într-un roman à clef (roman care prezintă fapte reale sub acoperirea ficţiunii – n.r.) pe care l-a intitulat Island of Hallucination/ Insula halucinaţiei şi care nu a fost publicat niciodată, chiar şi după moartea lui în 1960. În 2005, Gibson a publicat o serie de memorii într-un ziar ştiinţific, amintindu-şi despre maşinaţiunile politice pe care le-a dramatizat prietenul său şi declarând pentru The Guardian că a obţinut o copie a manuscrisului şi nu a întâmpinat niciun fel de obiecţie vizavi de publicarea sa. „Sunt prezentat ca Bill Hart, supersionul“, a spus Gibson despre povestire.
În romanul său nepublicat, Wright a lăsat de înțeles că Gibson este spion
Cartea lui Wright pare acum premonitorie. Într-o întorsătură ciudată a situaţiei, pe 26 aprilie, când Arhivele Naţionale au dat publicităţii mii de documente referitoare la asasinarea preşedintelui John F. Kennedy, printre acestea se numărau trei dosare groase ale CIA despre Gibson. Potrivit acestor documente, a lucrat pentru agenţia americană de informaţii din 1965 până cel puţin în 1977. Cu mult după ce Wright şi-a scris cartea şi nu e clar dacă Gibson s-a implicat în spionaj după perioada aceea. Dar dosarele lui dezvăluie numele lui de cod, QRPHONE-1; salariul lui (undeva pe la 900 de dolari pe lună); şi diversele lui misiuni, ca şi atitudinea lui („energică“) şi prestaţia sa („un autodidact“).
Cea mai curioasă parte a poveştii: Gibson este încă în viaţă. Are 87 de ani şi încă trăieşte peste hotare (Gibson „nu este disponibil să vă răspundă la întrebări“, a declarat un prieten al familiei care a răspuns la telefon la reşedinţa acestuia).
CIA este de obicei deosebit de vigilentă în protejarea confidenţialităţii surselor şi metodelor sale. Anunţând publicarea dosarelor JFK anul trecut, preşedintele Donald Trump a declarat că dosarele vor fi făcute publice în întregimea lor, „excepţie făcând numele şi adresele persoanelor în viaţă“. Cu excepţia lui Gibson aparent. (CIA a refuzat să facă vreun comentariu).
Născut în 1931, Gibson a crescut în Philadelphia şi a mers la Colegiul Kenyon din Ohio. Stagiul din armată i-a deschis gustul pentru viaţa în Europa şi s-a mutat la Roma, apoi la Paris. A scris un roman, o ficţiune poliţistă numită A Mirror for Magistrates/ Oglindă pentru magistraţi, şi a întreţinut sporadic relaţii de prietenie cu Wright şi alţi intelectuali expatriaţi.
În 1957, Gibson a plecat de la Paris şi a lucrat pentru CBS Radio News, potrivit relatărilor sale din ziar. Împreună cu un coleg, a scris despre revoluţia cubaneză care l-a instaurat pe Fidel Castro la putere. În 1960, Gibson, care era pe vremea aceea un simpatizant al mişcărilor de stânga, a co-fondat Comitetul Fair Play pentru Cuba (CFPC), care apăra guvernul lui Castro de ştirile negative din presa nord americană.
Când a plecat de la CBS, Gibson a preluat preşedinţia CFPC, obţinând rapid sprijinul campusurilor universitare. A rezistat citaţiilor anchetatorilor Senatului care voiau să discrediteze grupul şi i-a îndemnat pe liderii grupurilor care luptau pentru drepturi civile să sprijine cauza cubaneză.
În scrisorile sale către spionul CIA, Baraka a semnat cu formula de încheiere "în luptă"
Cu toate acestea, în iulie 1962, Gibson a părăsit CFPC-ul şi a scris o scrisoare anonimă despre documentele grupului către CIA. Dacă agenţia ar putea aranja un punct de întâlnire sigur, a scris el, ar putea fi de ajutor.
CIA şi-a dat seama cine a relatat scri-soarea şi a luat legătura cu tânărul intelectual. Se mutase în Elveţia pentru a deveni editor de limbă engleză la un nou ziar numit La Révolution Africaine/Revoluţia africană. Într-un memo din ianuarie 1963, directorul adjunct al CIA, Richard Helms, a informat FBI-ul că Gibson îi spusese unei surse a agenţiei despre direcţia ideologică a revistei – extremă stânga – şi despre planurile de relocare a 15 membri ai redacţiei, de la Paris, în Alger.
Când Kennedy a fost asasinat, pe 22 noiembrie 1963, CIA l-a întrebat pe Gibson despre acuzatul de asasinat Lee Harvey Oswald, care corespondase cu CFPC-ul. Gibson le-a spus puţinul pe care îl ştia şi a indicat că voia „să menţină legătura“ cu guvernul Statelor Unite.
Lee Harvey Oswald
În vara anului 1964, Gibson a mai avut o disensiune, de data aceasta cu cel care publica La Révolution Africaine, care l-a acuzat că este agent FBI şi CIA. Când acuzaţia a fost repetată ani mai târziu, Gibson a demontat-o. „Dacă sunt agent CIA, unde mi-e pensia?“, a declarat pentru The Guardian în 2006.
Numai că la momentul acela, Gibson nu mai lucra pentru agenţie. Din dosarul său reiese că un ofiţer de la Langley l-a contactat în ianuarie 1965 şi a aranjat un interogatoriu şi „o misiune de test“ în vara aceea. „După recrutare şi acordul de a fi testat cu poligraful, subiectului i-a fost prezentat... resposabilul de caz“. Curând, a început să lucreze pentru serviciul de informaţii ca spion.
Potrivit dosarului său, patru ani mai târziu, agenţia i-a crescut salariul neimpozitat de la 600 de dolari pe lună, la 900 de dolari pe lună (echivalentul a mai mult de 6.000 de dolari în 2018). Misiunea lui: să raporteze despre „numeroasele lui contacte printre mişcările de stânga, radicale şi comuniste din Europa şi Africa“.
Gibson, soţia lui şi cei doi copii s-au stabilit în Belgia, unde acesta a dus viaţa unui intelectual cosmopolit. A călătorit foarte mult şi a scris o carte despre mişcările de eliberare africane care luptau împotriva regulii minorităţii albe. L-a monitorizat, de asemenea, pe poetul revoluţionar şi dramaturgul Amiri Baraka, care îl considera un camarad ideologic. În scrisorile sale către spionul CIA, Baraka încheia cu replica „în luptă“. (Fiul lui Baraka, Ras, este primarul Newark-ului, statul New Jersey.)
Fidel Castro
Deşi nou datele publicităţii dosare CIA nu includ detalii operaţionale, Gibson pare să fi fost un spion prolific. Un memo CIA susţine că, în 1977, dosarul său conţinea mai mult de 400 de documente.
Lăsând la o parte declaraţia sa glumeaţă pentru The Guardian, Gibson chiar a primit un fel de pensie de la CIA. În septembrie 1969, ofiţerul său de caz a menţionat că „QRPHONE/1 a început să investească o parte din salariul său lunar într-un onorabil fond mutual la alegerea sa. Acest modest program de investiţii îi va spori siguranţa financiară în cazul încheierii activităţii şi/sau unor zile negre“.
În 1977, când Congresul a redeschis ancheta JFK şi a început să pună întrebări despre amestecul agenţiei în Comitetul Fair Play pentru Cuba în 1963, Gibson era încă „agent activ“. Comitetul Ales al Casei în Problema Asasinatelor a cerut să consulte dosarul lui Gibson. Agenţia le-a prezentat anchetatorilor doar o mică parte a lui, dar materialul încă clasificat a devenit, în întregimea sa, parte a arhivei CIA în dosarele JFK.
Încadrarea se va schimba la un moment dat. În luna octombrie a anului 1992, Congresul a aprobat o lege care mandata publicarea dosarelor JFK în decursul a 25 de ani. Pentru moment, secretul lui Gibson era în siguranţă.
În 1985, a dat cu succes în judecată un autor sud african care a susţinut că fusese agent CIA. Cartea a fost retrasă, iar editorul a dat publicităţii o declaraţie în care se spunea că „dl. Gibson nu a lucrat niciodată pentru Agenţia Centrală de Informaţii a Statelor Unite“, o afirmaţie care nu pare să mai stea în picioare.
În 2013, Gibson şi-a vândut lucrările Universităţii George Washington din Washington, D.C. Pentru a sărbători achiziţia, universitatea a suţinut un simpozion intitulat „Richard Gibson: Combatant literar & Războinic cu sânge rece“, dedicat „promovării înţelegerii noastre asupra istoriei intelectuale şi literare a Războiului Rece“.
Odată cu publicarea dosarelor CIA în privinţa lui Gibson, oamenii de ştiinţă pot acum discerne implicarea clandestină a serviciului americande informații în scrierea acelei istorii. Când vine vorba despre personajul care l-a inspirat pe Bill Hart, „superspionul“, ficţiunea lui Richard Wright a fost probabil cu mult înaintea vremurilor.
