Cardinalii reuniți la Vatican au stabilit data oficială a funeraliilor Papei Francisc.
Când va fi înmormântat Papa Francisc. Data și ora funeraliilor anunțate oficial de Vatican
Potrivit Sky News, înălțarea sa la cele veșnice va fi marcată sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 11:00 (ora României), într-o ceremonie care va avea loc în Piața Sfântul Petru.
Tot atunci va începe prima din cele nouă zile de doliu oficial, perioadă cunoscută în tradiția catolică drept „novemdiales”, dedicată rugăciunilor și slujbelor în memoria Suveranului Pontif.
Vaticanul a confirmat că trupul neînsuflețit al Papei Francisc va fi expus publicului începând de mâine dimineață, de la ora 9:00, în Bazilica Sfântul Petru.
Papa Francisc - Foto: Profimedia images
Citește și: Testamentul Papei Francisc, înainte de drumul spre Ceruri: „Mormântul meu să fie în pământ, simplu"
În prezent, sicriul cu rămășițele Papei se află în capela reședinței Santa Marta, unde a locuit în ultimii ani.
Papa Francisc s-a stins din viață luni, 21 aprilie, în cea de-a doua zi de Paște, la vârsta de 88 de ani, după o lungă suferință cauzată de o dublă pneumonie. În ultima lună, fusese spitalizat în mai multe rânduri, starea sa de sănătate fiind tot mai fragilă.
Conclavul pentru alegerea unui nou Papă va începe pe 5 mai, conform tradiției Bisericii Catolice. Cardinalii electori se vor reuni în Capela Sixtină pentru a decide cine va fi succesorul lui Francisc.
Citește și: Cum a trăit Papa Francisc: pantofi simpli, ceasuri de plastic și un Ford Focus albastru
Papa Francisc, născut Jorge Mario Bergoglio, a fost primul papă originar din America Latină, iar pontificatul său a fost marcat de apeluri pentru pace, incluziune socială și reformarea curiei romane.
A condus Biserica Catolică din 2013 până în 2025, fiind considerat un lider spiritual vizionar și apropiat de credincioși.