vineri 17 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3489
Abonează-te
Newsweek România

Bulgaria nu instituie o limită de vârstă pentru vaccinul anti-coronavirus AstraZeneca

Data publicării: 04.02.2021 • 19:08 Data actualizării: 04.02.2021 • 19:08
Vaccin AstraZeneca / MIT
Vaccin AstraZeneca / MIT

Spre deosebire de o mare parte a statelor europene, Bulgaria nu intenţionează să instituite o limită de vârstă dincolo de care să nu fie administrat vaccinul anti-COVID-19 produs de AstraZeneca/Oxford, a declarat joi ministrul bulgar al sănătăţii, Kostadin Angelov.

''Ministerul Sănătăţii nu consideră necesar să dispună să nu se administreze vaccinul AstraZeneca persoanelor cu vârste de peste 55 de ani'', a spus ministrul la o conferinţă de presă, potrivit agenţiei EFE, citt de Agerpres.

Un alt responsabil sanitar bulgar, Angel Kuncev, a menţionat la rândul său că dacă până în prezent nu există date suficiente privind efectele vaccinului AstraZeneca la persoanele vârstnice, nu înseamnă că aceste efecte sunt ''negative''.

El s-a referit la decizia Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA), care a autorizat vaccinul AstraZeneca pentru toate persoanele cu vârste de cel puţin 18 ani. Potrivit agenţiei europene, deşi în urma testelor clinice nu există suficiente date pentru categoria de vârstă peste 55 ani pentru a calcula eficacitatea vaccinul în cazul acestor persoane, ''totuşi, o protecţie este aşteptată'' întrucât a fost identificat un răspuns imunitar. Între timp, mai multe state ale UE au plafonat vârsta administrării acestui vaccin la 65 de ani sau la 55 de ani.

Pe de altă parte, ministrul bulgar al sănătăţii a mai avertizat că ''Europa se află într-un impas şi se pregăteşte pentru un al treilea val'' al epidemiei de COVID-19. ''Nu vreau să fim neglijenţi, ci să fim pregătiţi pentru un al treilea val, dacă el vine în ţara noastră cu aceeaşi forţă ca în restul Europei'', a indicat el, potrivit agenţiei Novinite.

De asemenea, şeful comitetului operaţional bulgar de combatere a pandemiei, generalul Ventsislav Mutafciski, a cerut personalului sanitar să fie pregătit pentru ''ce ne aşteaptă'' şi a îndemnat cetăţenii să respecte măsurile antiepidemice. ''Doar pentru că unele lucruri sunt permise nu înseamnă că ele sunt sigure. Nu am spus niciodată că sălile de fitness sunt locuri sigure. Dimpotrivă, ele sunt cele mai periculoase'' pentru transmiterea coronavirusului, a exemplificat el.

''Scenariile arată că în circa şapte săptămâni am atins vârful celui de-al doilea val. Dar acum nu vom avea şapte săptămâni, probabil vom avea trei'', a estimat generalul Ventsislav Mutafciski.

Bulgaria a relaxat începând de luni unele măsuri antiepidemice, permiţând redeschiderea mall-urilor şi a sălilor de fitness, dar a reintrat imediat pe o tendinţă crescătoare a noilor cazuri de infectare, iar capitala Sofia a revenit miercuri în ''zona roşie'', după ce în cele 14 zile precedente a avut mai mult de 120 de noi cazuri de COVID-19 la 100.000 de locuitori.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră