La scurt timp după startul ofensivei militare a Rusiei în Ucraina, Usik şi prietenul său Vasili Lomacenko, de asemenea boxer, s-au alăturat armatei ucrainene.
“Eram în fiecare zi pe străzi în patrulare. Mă rugam: “Te rog, Doamne, nu lăsa pe cineva să mă ucidă. Te rog să nu laşi pe nimeni să mă împuşte. Şi te rog să nu mă faci să împuşc altă persoană”, povesteşte Usik.
“Însă dacă m-aş fi simţit în pericol, dacă aş fi simţit că viaţa mea sau a familiei mele este în pericol, aş fi făcut-o”, a adăugat el.
„Tată, de ce vor să ne omoare?”
Oleksandr Usik a părăsit zona de război spre sfârşitul lunii martie, pentru a începe un stagiu de pregătire în Polonia.
În social media, au apărut rapid imagini cu menţiunea că una dintre fostele sale case a fost devastată de soldaţii ruşi. “Nu era o fostă casă a mea. Este vorba chiar de casa mea din Vorzel. Acea locuinţă îmi aparţine şi da, este adevărat. Soldaţii ruşi au intrat în ea. Au distrus lucruri şi au stat acolo o perioadă. Familia mea nu este în Ucraina, dar mulţi prieteni apropiaţi sunt încă în ţară. Vorbesc cu ei în fiecare zi. Îi întreb cum se simt, dacă sunt într-un loc sigur. Vreau să fiu acolo şi imediat după meci voi pleca înapoi în Ucraina”, a mai spus sportivul.
Va reveni el ca soldat? Usik dă din cap în semn că nu, nu va fi soldat, consecinţă a faptului că este unul dintre cei mai faimoşi ucraineni: “Nimeni nu mă va lăsa să merg în prima linie. Însă mulţi dintre prietenii mei apropiaţi sunt acolo. Îi susţin şi cu acest meci vreau să le aduc puţină bucurie”.
Cândva, Usik era un tânăr exuberant şi glumeţ. Acum, el este serios şi trist, scrie The Guardian, informează news.ro.
“Uneori mă forţez să zâmbesc. Uneori mă forţez să cânt. Nici măcar nu ştiu cum să explic asta. Copiii mei mă întreabă: ‘Tată, de ce vor să ne omoare?’. Nu ştiu ce să le spun”.
Meciul revanşă dintre ucraineanul Oleksandr Usik şi britanicul Anthony Joshua va avea loc la Jeddah, în data de 20 august.
În septembrie 2021, ucraineanul Oleksandr Usik a devenit noul "rege" al greilor după ce l-a învins la puncte pe englezul Anthony Joshua, care era deţinătorul centurilor WBA, WBO şi IBF. Decizia arbitrilor a fost unanimă în favoarea boxerului de 34 de ani, 117-112, 116-112, 115-113.