sâmbătă 08 noiembrie
EUR 5.0860 USD 4.4037
Abonează-te
Newsweek România

Bilanțul negru al COVID-19 a depășit pragul de 400.000 de morți în Statele Unite

Data publicării: 19.01.2021 • 09:58 Data actualizării: 19.01.2021 • 10:01
Foto: usnews.com
Foto: usnews.com

Numărul deceselor asociate COVID-19 înregistrate în Statele Unite a depăşit 400.000 după mai puţin de un an de când a fost confirmat primul caz de infectare cu SARS-CoV-2.

Până marţi, 400.103 oameni au murit în SUA din cauza Covid-19, potrivit calculelor NBC News.

Statele Unite sunt cea mai afectată naţiune din lume. Numărul cazurilor de infectare confirmate a depăşit 24 de milioane. Primul caz a fost înregistrat aici, în Seattle, pe 21 ianuarie 2020.

California a devenit luni primul stat american unde numărul de contaminări a depăşit pragul de 3 milioane, iar în districtul Los Angeles bilanţul a trecut de 1 milion.

Numărul celor infectaţi care au decedat este mult mai mare decât era aşteptat la începutul pandemiei.

Dr. Deborah Birx, coordonator la Casa Albă pentru răspunsul la coronavirus, avertiza în luna aprilie a anului trecut că 240.000 de americani îşi vor pierde viaţa chiar dacă măsurile impuse vor fi respectate „aproape perfect”.

Preşedintele Donald Trump a fost deseori criticat pentru că a minimalizat ameninţarea reprezentată de coronavirus.

Deşi campania de vaccinare anti-Covid a început în SUA în prima parte a lunii decembrie 2020, numărul cazurilor creşte.

În California, epidemiologul statal Dr. Erica Pan a recomandat ca administrarea dozelor dintr-un lot de vaccin Moderna să fie suspendată, în timp ce sunt analizate informaţii privind posibile reacţii alergice, informează news.ro.

Preşedintele ales Joe Biden a spus săptămâna trecută că va trimite Federal Emergency Management Agency şi Garda Naţională pentru a ajuta la organizarea de centre pentru vaccinare în SUA, ca parte a planului său de a fi imunizaţi milioane de oameni.

La nivel mondial, au fost înregistrate peste 95,5 milioane de contaminări şi mai mult de 2 milioane de decese asociate, potrivit datelor compilate de Universitatea Johns Hopkins.

Mai multe articole din secțiunea Internațional
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră