Avion prăbușit în Ucraina: cel puțin cinci morți

DE Octavia Constantinescu | 04.10.2019 - 11:33
bbc

Cel puţin trei persoane au murit într-o aterizare de urgenţă a unui avion cargo, în apropiere de aeroportul de la Liov, în vestul Ucrainei, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP.

SHARE

UPDATE. Se pare că numărul persoanelor decedate a ajuns la 5.

”Trei persoane au fost ucise, trei persoane au fost rănite, iar soarta altor două persoane este necunoscută”, au anunţat serviciile ucrainene de urgenţă, precizând că este vorba despre şapte membri ai echipajului şi o persoană care însoţea încărcătura, potrivit news.ro.

Avionul de talie mică, de tip Antinov-12, a aterizat la mai puţin de 2 kilometri de pista Aeroportului din Liov, fără să ia foc, au precizat serviciile de urgenţă.

Într-o fotografie publicată pe site, apare un avion cu o aripă avariată, în condiţii de ceaţă densă.

Ministrul ucrainean al Infrastructurii Vladislav Kriklii a anunţat că au murit cinci persoane.

Ministrul a precizat pe Facebook că aterizarea de urgenţă a fost efectuată deoarece avionul şi-a ”epuizat carburantul”.

El a precizat că avionul aparţine companiei Ukraine Air Alliance şi venea de la Vigo, în nord-vestul Spaniei.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te