Autoritățile chineze au „însămânțat norii” din Beijing pentru a fi cer senin de ziua partidului

DE Edi Neagu | 07.12.2021 - 10:47
Beijingul a avut cer senin de ziua partidului. FOTO: pexels.com

Autoritățile comuniste au dorit să se asigure că nu sunt nori pe cerul Beijingului în ziua în care partidul împlinea 100 de ani.

SHARE

Autoritățile chineze din domeniul meteorologiei au reușit să controleze vremea înaintea unui eveniment politic important care a avut loc în acest an, scrie The Guardian, citând un studiu al unei universități din Beijing, relatează digi24.ro. Folosind tehnologia denumită „însămânțarea norilor”, meteorologii au provocat ploi care au dus la înseninarea cerului și la curățarea poluării din aer.

 

Pe 1 iulie, Partidul Comunist chinez a marcat centenarul său cu o serie de manifestații, inclusiv o ceremonie în piața Tiananmen, la care au luat parte zeci de mii de oameni. Potrivit unui studiu al Universității Tsinghua din Beijing, cu câteva ore înainte de ceremonie a avut loc o operațiune de „însămânțare a norilor” (cloud-seeding), care a asigurat apoi un cer senin și un nivel scăzut de poluare.

Guvernul chinez este un susținător entuziast al tehnologiei cloud-seeding și cheltuiește miliarde de dolari încercând să „manipuleze” vremea, pentru a proteja culturile agricole sau pentru a proteja desfășurarea unor evenimente importante, inclusiv Olimpiada din 2008. 

Cloud-seeding este o tehnică de modificare a vremii, care constă în a împrăștia în nori substanțe chimice, cum este iodura de Argint, ceea ce provoacă condensarea picăturilor de apă în jurul acestor particule, crescând astfel șansele de ploaie.

 

Studiul efectuat de Universitatea Tsinghua se adaugă altor studii care arată succesul acestei tehnologii. 

Și Ziarul South China Morning Post a scris luni despre un studiu recent potrivit căruia o operațiune de „însămânțare a norilor” a avut loc în preziua marcării centenarului și a produs o scădere semnificativă a poluării din aer.

Citește și: VIDEO Nou circ marca Diana Șoșoacă, în Parlament: a vorbit cu botniță pe față de la tribună

Potrivit cotidianului citat, celebrarea centenarului s-a confruntat cu provocări serioase, inclusiv o creștere neașteptată a poluării din aer și un cer acoperit de nori, într-un dintre lunile cele mai umede din istoria datelor meteorologice. Fabricile și celelalte surse de poluare au fost oprite cu câteva zile înainte de eveniment, însă lipsa vântului a făcut ca poluarea să rămână pe loc.

Studiul, publicat în revista Environmental Science, arată că pe 30 iunie a avut loc o operațiune de cloud-seeding care a durat două ore, iar locuitorii din zonele muntoase din regiune au spus că au văzut rachete trase spre cer. Potrivit studiului, rachetele erau încărcate cu iodură de Argint, pentru a provoca formarea ploii.

Ploaia articială care a urmat a redus nivelul de particule poluante PM2,5 din aer cu mai mult de două treimi, iar calitatea aerului, măsurată potrivit indexului OMS, a crescut de la „moderată” la „bună”.

Echipa care a făcut studiul a afirmat că ploaia artificială a fost „singurul eveniment perturbator în acea perioadă”, așa încât este puțin probabil ca scăderea poluării să aibă o cauză naturală.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te