Atacul rusesc asupra portului Odesa a generat imediat o creștere a prețului grâului

DE Daniel Toșa | 25.07.2022 - 14:48
Atacul rusesc asupra portului Odesa a generat imediat o creștere a prețului grâului /FOTO: Profimedia

Cotaţia grâului a crescut luni în condiţiile în care atacurile ruseşti asupra portului ucrainean Odesa au pus sub semnul întrebării implementarea acordului convenit săptămâna trecută, cu privire la instaurarea unor culoare securizate cu scopul de a permite exportul grânelor.

SHARE

Luni, la bursa de cereale de la Chicago, cotaţiile futures la grâu au crescut cu aproape 4%, până la 7,86 dolari per bushel, recuperând o mare parte din pierderile înregistrate vineri, când preţurile la grâu au scăzut cu aproape 6% după anunţarea acordului semnat la Istanbul.

"Pentru reluarea exporturilor ucrainene va fi nevoie atât de coridoare maritime sigure cât şi de porturi sigure. Ruşii au pus sub semnul îndoielii siguranţa porturilor imediat după ce a fost semnat acordul de shipping. Există din nou îndoieli", a spus un trader european.

Porturile maritime ale Ucrainei au fost închise după debutul invaziei ruseşti în februarie şi chiar dacă anumite livrări au putut fi făcute pe cale rutieră sau feroviară spre ţările vecine România şi Polonia, milioane de tone de cereale s-au acumulat la fermele din Ucraina. Scăderea livrărilor din partea unuia dintre cei mai mari exportatori mondiali de cereale a alimentat inflaţia alimentelor pe întreg globul iar agenţiile ONU au avertizat că ar putea duce la foamete şi migraţii în masă de o amploare fără precedent.

"Pe lângă incertitudinea cu privire la cât de mult vor dura operaţiunile de înlăturare a minelor, proprietarii de nave nu vor naviga spre Ucraina, indiferent de cât de mari sunt tarifele, dacă vor considera că navele ar putea fi lovite de rachete", a spus un alt trader european de cereale.

Citește și: FOTO El e samuraiul ce a luptat în al Doilea Război Mondial până în 1974. S-a predat după 30 de ani

Înainte de invazia rusească, exporturile de grâu, porumb şi floarea-soarelui din Ucraina se făceau în proporţie de 90% pe mare şi în special prin Odesa, principalul port ucrainean la Marea Neagră, care concentra 60% din activitatea portuară a ţării.

"Ucraina are nevoie de exporturile mari pe mare pentru a-şi goli silozurile şi a face loc pentru noua recoltă. Exporturile pe cale rutieră şi fluvială spre Europa de Est nu sunt suficiente", a apreciat traderul citat de Reuters, potrivit Agerpres.

Citește și: Împotmolit în Ucraina, Putin caută un nou front al războiului: Transnistria, în Republica Moldova

În replică, Kremlinul a subliniat luni că atacurile asupra portului ucrainean Odesa nu reprezintă un obstacol pentru exporturile de cereale ucrainene şi pentru punerea în aplicare a acordului semnat sub egida ONU. Bombardamentele "vizează doar infrastructura militară. Acest lucru nu este deloc legat de infrastructura folosită pentru punerea în aplicare a acordului privind exporturile de cereale", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Acordul semnat vineri la Istanbul va fi valabil timp de '120 de zile', respectiv patru luni, timp în care pot fi transportate cele circa 25 de milioane de tone din silozurile ucrainene înaintea strângerii noii recolte.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te