vineri 01 mai
EUR 5.1417 USD 4.3965
Abonează-te
Newsweek România

Atac rusesc cu drone la granița României. Explozii raportate la Izmail și Chilia Nouă. Ro-Alert în Tulcea

Data publicării: 01.05.2026 • 08:40 Data actualizării: 01.05.2026 • 08:41
Dronă rusească Shahed - Foto: Facebook
Dronă rusească Shahed - Foto: Facebook

Locuitorii din nordul județului Tulcea au primit în timpul nopții mesaj Ro-Alert, după ce un grup de nouă drone lansate de Rusia spre sudul Ucrainei a fost detectat în apropierea frontierei fluviale cu România.

Noaptea de joi spre vineri a adus din nou tensiune la granița de est a României, după ce autoritățile au activat sistemul Ro-Alert pentru populația din nordul județului Tulcea, în contextul unui nou atac cu drone lansat de Rusia asupra infrastructurii ucrainene din apropierea Dunării.

Atac rusesc cu drone la granița României. Explozii raportate la Izmail și Chilia Nouă. Ro-Alert în Tulcea

Potrivit Ministerul Apărării Naționale, un grup format din nouă drone care se îndrepta spre spațiul aerian al Ucrainei a fost detectat de sistemele de supraveghere, ceea ce a determinat activarea procedurilor de avertizare pentru populația aflată în proximitatea graniței.

„Ca urmare a detectării unui grup de 9 drone ce se îndrepta către spaţiul aerian al Ucrainei, Centrul Naţional Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din Nordul judeţului Tulcea”, a transmis Ministerul Apărării Naționale, potrivit Antena 3.

Mesajul Ro-Alert a fost emis la ora 03:36, iar alerta aeriană a încetat la 04:03.

Citește și: Noua strategie de apărare a României. Ministrul Radu Miruță vrea drone militare cu „creier” românesc

Explozii raportate la Izmail și Chilia Nouă

Autoritățile române au precizat că sistemele radar nu au detectat pătrunderi ale dronelor în spațiul aerian național, însă au fost raportate explozii puternice în localitățile Izmail și Chilia Nouă, aflate pe malul ucrainean al Dunării, în imediata apropiere a frontierei cu România.

În urma avertizării, două persoane au apelat numărul unic de urgență 112 pentru a solicita informații suplimentare cu privire la natura alertei și la eventualele riscuri.

„În urma mesajului RO-Alert emis în cursul nopţii (…) au fost înregistrate două apeluri la numărul unic de urgenţă 112, prin care s-au solicitat informaţii suplimentare”, a transmis ISU Tulcea.

Citește și: Drona prăbușită la Galați provenea de la un atac masiv al Rusiei asupra Odesei. „O navă, atacată pe Dunăre”

Rușii atacă tot mai aproape de România

Atacul din această dimineață vine la doar câteva zile după incidentul grav din Galați, unde fragmente provenite dintr-o dronă rusească încărcată cu explozibil au căzut peste o gospodărie, declanșând alertă maximă în zonă și mobilizarea forțelor de ordine și a Armatei.

Zona a fost securizată de militari, circulația pe DN 26 a fost oprită temporar, iar dispozitivul exploziv a fost detonat controlat într-o zonă de siguranță de lângă Lacul Brateș.

După acel incident, președintele Nicușor Dan a declarat că România accelerează consolidarea sistemelor de apărare și lucrează împreună cu Statele Unite și Marea Britanie la dezvoltarea unor tehnologii moderne de drone și anti-dronă, adaptate noilor amenințări de securitate din regiune.

Mai multe articole din secțiunea Internațional
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră