Oleksandr Staruh, şeful administraţiei regionale de stat din Zaporoje, a declarat, într-o postare pe Telegram făcută în jurul orei locale 1:00, că Rusia a lansat un atac cu rachete asupra oraşului Zaporoje şi a suburbiilor sale.
"Există distrugeri ale infrastructurii civile, rezidenţiale şi industriale. Au fost primite informaţii că mai multe persoane au fost rănite uşor. Toate serviciile relevante se află la faţa locului", a anunţat Staruh.
Secretarul consiliului municipal din Zaporoje, Anatoli Kurtev, a confirmat că trei persoane au fost transportate la spital, conform News.ro.
citeşte şi: Rușii pregătesc „deportarea” forțată a locuitorilor din Enerhodar, regiunea Zaporojie
"Ruşii au tras din nou asupra oraşului nostru. În urma atacului din cursul nopţii, fost răniţi oameni. Există case avariate. Trei persoane au fost transportate la spitale. Printre acestea se află doi copii de nouă şi cincisprezece ani", a relatat oficialul.
În regiunea Zaporoje, în afara oraşului Enerhodar, se află cea mai mare centrală atomică din Europa, care este ocupată de ruşi.
Moscova a decretat - abuziv - în septembrie anul trecut anexarea regiunii ucrainene Zaporoje, dar în practică nu o controlează în totalitate.