Assad, la Moscova. Putin vrea să-l „împace” cu Erdogan de dragul centrului de gaze turcesc

DE Adina Mutăr | 15.03.2023 - 19:40
Assad, la Moscova/Foto: Profimedia Images

Assad, la Moscova, la invitația lui Vladimir Putin, care vrea vrea să-l „împace” pe liderul sirian cu președintele turc, astfel încât proiectul centrului de gaze turcesc să devină mai puternic, cu o parte din gazele Siriei din Mediterana.

SHARE

Assad a sosit la Moscova, unde, potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, se află pe agendă și discutarea realațiilor dintre Siria și Turcia.

„Fără îndoială, subiectul relațiilor dintre Siria și Turcia va fi abordat astăzi într-un fel sau altul”, a spus purtătorul de cuvânt, răspunzând la o întrebare despre modul în care discuțiile dintre Rusia și Siria ar valida o posibilă  întâlnire a lui Assad cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan. 

Assad, la Moscova, discută relațiile cu Turcia

Potrivit lui Peskov, șefii de stat vor discuta despre relațiile bilaterale și soluționarea crizei siriene.

„Deci, în primul rând, vor discuta relațiile bilaterale Rusia-Siria, apoi cooperarea în reglementarea siriană ca atare, cu accent pe suveranitatea absolută și integritatea teritorială a țării”, a subliniat el.

Assad a sosit la Moscova într-o vizită oficială, însoțit de o mare delegație de miniștri.

El a fost întâmpinat pe aeroportul Vnukovo din Moscova de către trimisul prezidențial special pentru Orientul Mijlociu și Africa, ministrul adjunct de Externe, Mihail Bogdanov, ambasadorul Siriei în Rusia, Bashar Jaafari, și ambasadorul Rusiei în Siria, Alexander Iefimov.

Delegație turcă și iraniană, anunțată pe surse

În perioada 15-16 martie, în capitala Rusiei, va avea loc o întâlnire cu privire la Siria la nivelul adjuncților miniștrilor de Externe între Turcia, Rusia, Iran și Siria, au declarat luni surse diplomatice turce pentru Anadolu.

La întâlnire vor participa viceministrul turc de Externe, Burak Akcapar, viceministrul rus de Externe, Mihail Bogdanov, omologul lor sirian Aiman Susan și Ali Asghar Khaji, consilier principal al ministrului de Externe al Iranului.

O altă prioritate este revigorarea și accelerarea unui proces politic „viabil și durabil” condus și deținut de sirieni, iar în acest scop, este nevoie de continuarea negocierilor Comitetului Constituțional sirian, au spus sursele.

Unul dintre punctele de pe ordinea de zi a întâlnirii este întoarcerea sirienilor care au fost strămutați în timpul războiului civil.

Citește și: EXCLUSIV FOTO Dincolo de Turcia, poporul sirian e în situație extremă. „Nu lăsați copiii să moară”

Turcia a subliniat că va lucra pentru a facilita „întoarcerea în siguranță, voluntară și demnă a sirienilor”, în conformitate cu dreptul internațional umanitar, au adăugat ei.

Ministrul turc al Apărării, Hulusi Akar, a declarat că 56.000 de sirieni din Turcia s-au întors „voluntar” în țara lor de origine de la cutremurele din 6 februarie, care au provocat devastări în nordul Siriei.

Citește și: Turcia face un centru internațional de gaze, pe care România l-a ratat. Rusia, din nou, în câștig

Însă, surse locale susțin că sirienii au fost lăsați de autoritățile turce de frontieră să intre în Siria pentru a-și vedea rudele și a-și înmormânta morții (peste 6.000 de sirieni au fost uciși de cutremure înTurcia) și nu li s-a mai permis să vină înapoi.

Erdogan visează la un centru de gaze pentru Europa

În ianuarie, Erdogan a declarat că este momentul ca liderii Rusiei, Turciei și Siriei să discute despre pacea în regiunea afectată de 12 ani de război.

Siria este bogată în petrol și gaze, resursă pe care Moscova și-a „asigurat-o” ținându-l la putere pe președintele Bashar al-Assad, care este autorul celui mai mare dezastru umanitar de la Al Doilea Război Mondial, prin reprimarea armată a revoltelor izbucnite la 15 martie 2011..

În schimb, Assad a dat Rusiei monopolul asupra exploatării gazelor din Mediterana, iar rușii și-au asigurat portul Tartus pentru operațiuni.

Președintele rus, Vladimir Putin, i-a propus în octombrie anul trecut omologului său turc, Recep Tayyip Erdogan, ca Turcia să devină rută de livrare a gazului către Uniunea Europeană și a propus construirea unui centru de aprovizionare” în această țară.

Prin „sprijinirea” înființării unui centru de gaze pentru Europa în Turcia, Moscova va păstra cel puțin o parte din piața europeană și un monopol asupra gazelor siriene din Mediterana. 

Turcia este o punte crucială între Europa și Asia, mai ales de când Uniunea Europeană a decis să pună capăt dependenței de aprovizionarea cu gaze naturale din Rusia.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te