Ca și alte arme de mare viteză, viteza sa poate veni în lucra exactității sale. Racheta hipersonică Yircon poate face două lucruri: s[ zboare cu aproape 1945 de kilometri pe oră, ceea ce face foarte dificcil să o nimereşti de la sol, din cauza velocităţii sale. Dar nu poate face şi altceva, în acelaşi timp.
O rachetă aşa-zis invincibilă a lui Putin e o mare păcăleală
Aceasta este concluzia unui expert britanic, care spune că Zircon este o armă puternică, cu limitări majore.
În chimie, zirconiul este un mineral, aparținând grupului de nezosilicate și este o sursă a zirconiului metalic.
"Desfășurarea operațională a rachetei Zircon este o dezvoltare importantă, dar una a cărei semnificație nu ar trebui să fie exagerată", potrivit lui Sidharth Kaushal un expert în război naval la Royal United Services Institute, un think-tank de apărare britanic, citat de Business Insider.
Citeşte şi: Vladimir Putin anunță că armata rusă va primi, de anul viitor, rachete hipersonice Zircon
Președintele Vladimir Putin a apreciat armele hipersonice ale Rusiei ca fiind invincibile. Oficialii ruși susțin că racheta Zircon 3M22 poate călători cu Mach 9, ceea ce înseamnă cam 11.000 kilometri pe oră, ceea ce poate fi prea rapid pentru apărarea tactică antirachetă actuală.
Dar retorica lui Putin nu poate schimba legile fizicii. Problema este că obiectele care călătoresc cu viteze hipersonice - Mach 5, și nu numai - ionizează aerul din jurul lor, creând o teacă de plasmă în jurul obiectului, care blochează semnalele radar.
Odată ce racheta ajunge lângă un punct desemnat, un căutător de radar activ din nasul rachetei pornește, scanează zona și se fixează pe țintă. Probleme similare afectează alte rachete de mare viteză, cum ar fi cele balistice antinavă din China.
Citeşte şi: VIDEO Nave britanice și norvegiene urmăresc fregata Amiral Gorșkov dotată cu rachete nucleare Zircon
"Deoarece stratul plasmatic al rachetelor exclude utilizarea radarului activ și a altor senzori de bord, pentru a urmări o navă-țintă, în faza terminală, racheta trebuie să încetinească până sub viteza hipersonică, pentru a urmări țintele mobile", a scris Kaushal.
Față de țintele fixate, cum ar fi clădirile de pe uscat, nu este necesar să încetinească. Dar, atunci când vânează nave, Zircon ar trebui probabil să încetinească până la viteza supersonică, pentru a -și folosi radarul.
Dacă aşa stau lucrurile, atunci, pe măsură ce se apropie de țintă, Zircon nu s-ar mai deplasa mai repede decât rachetele antinavă anterioare, cum ar fi P-800 Oniks, care are o viteză de aproximativ Mach 2,5 sau 1.900 mph, adică 3057 kilometri pe oră.
Slăbiciune
Rachetele supersonice pot fi interceptate de apărările navale, cum ar fi sistemul de rachete SEARAM al Marinei SUA.
În plus, atunci când este lansată, o rachetă o ţinteşte la o altitudine mare și la o viteză supersonică, necesară pentru ca motorul Zircon să poată intra și să atingă viteza hipersonică.
Dezavantajul este că, spre deosebire de rachetele antinave supersonice, care pot zbura chiar deasupra apei, pentru a evita să fie detectate de radar, Zircon va trebui să rămână la o altitudine de aproximativ 1900 de metri, până când se va apropia relativ de țintă. Zborul mai sus mai mult timp o face mai vizibilă pentru radar.
"Racheta poate fi fie hipersonică, fie nu, dar nu şi una, şi alta", a scris Kaushal.
Zirconul nu trebuie subestimat. Un distrugător, de exemplu, s -ar putea să nu detecteze o rachetă până când nu va ajunge la aproximativ 15 mile, potrivit lui Kaushal."
Nu trebuie subestimată
Din acest moment, presupunând că racheta este un zircon care zboară cu viteză de Mach 5–6, nava ar avea 15 secunde pentru a reacționa."
Cu toate acestea, Kaushal este sceptic cu privire la afirmațiile rusești, că Zircon este într-adevăr operațională.
Arma a fost dezvoltată remarcabil de rapid, în comparație cu rachetele anterioare rusești.
"Mai mult, se pare că nu există eșecuri de testare raportate, ceea ce este anormal pentru o nouă rachetă, în special una la fel de complexă ca o rachetă de croazieră hipersonică", a menționat Kaushal.
Zircon are o rază de acţiune de aproximativ 999 de kilometri, dar acest lucru este pentru o rachetă ghidată cu exactitate spre zona de țintă: radarul său de la bord poate scana doar o zonă limitată și chiar un transportator de aeronave este un obiect mic, pentru a fi localizat într-un ocean.
Rusia are de asemenea capacități de supraveghere și detectare maritimă limitate, dincolo de apele sale de coastă.
„Deși nu se știe prea mult despre sistemul de navigație al rachetei, riscul de opriri învelişului de plasmă ar părea să necesite îndrumări inerțiale foarte precise„ ca ghidarea din GPS sau de la omologul rus Glonass ”, ceea ce nu poate fi asumat în mod fiabil, a spus Kaushal.
