luni 06 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Aproximativ 148.000 de francezi prezenţi în străinătate au fost aduşi înapoi în Franţa

Data publicării: 07.04.2020 • 14:58 Data actualizării: 07.04.2020 • 14:58

Aproximativ 148.000 de francezi prezenţi în străinătate au fost aduşi înapoi în Franţa de la începutul instituirii măsurilor de izolare la jumătatea lunii martie, au anunţat marţi autorităţile franceze, afirmând că doar "câteva mii" de cetăţeni au mai rămas a fi repatriaţi.

"Vom continua zborurile charter ale Air France pentru a-i aduce din Filipine, din Peru", a declarat Jean-Baptiste Lemoyne, secretar de stat în Ministerul de Externe, marţi la postul de radio France Bleu Provence, informează France Presse.

Începând cu 16 martie, ziua în care preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat instituirea unui dispozitiv de însoţire pentru turiştii sau vizitatorii francezi care călătoresc în străinătate, a fost lansată o vastă operaţiune de repatriere.

Vineri, Macron a descris operaţiunea ca o "realizare" în timpul unei vizite la Centrul de Criză şi Sprijin al Ministerului Afacerilor Externe, unde lucrează aproximativ 260 de persoane. Numărul oficial al francezilor repatriaţi era atunci de 132.000.

Potrivit declaraţiilor făcute vineri de un responsabil al Ministerului Afacerilor Externe, turişti francezi "rămân încă risipiţi" în Peru, precum şi în Filipine, "în multe insule".

Francezi se mai aflau încă la bordul Zaandam, care a acostat joi în Florida, şi Coral Princess, un alt vas de croazieră situat în largul coastelor Statelor Unite. Printre aceştia, aproximativ 100 prezentau probleme de sănătate "foarte severe".

Această operaţiune de repatriere a turiştilor sau vizitatorilor francezi în străinătate a fost lansată în ajunul perioadei de izolare decise de guvern pentru a opri pandemia de COVID-19. Izolarea, care a început pe 17 martie, este în prezent stabilită până la 15 aprilie.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră