Aproape jumătate din cazurile de COVID-19 de luna aceasta, în Italia, au fost în aziluri de bătrâni

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 24.04.2020 - 19:55
Foto: Gettyimages
Foto: Gettyimages

Italia este una dintre cele câteva ţări europene unde azilurile de bătrâni au fost deosebit de afectate de pandemie, o parte din vină purtând-o, se pare, neglijenţa din partea autorităţilor.

SHARE
Cercetători de la Institutul Naţional de Sănătate (Iss) au analizat un eşantion de 4.500 de cazuri raportate în perioada 1-23 aprilie şi au constatat că 44,1% dintre infectări au fost în cămine destinate vârstnicilor. Alţi 24,7% dintre pacienţi au fost infectaţi la domiciliu, 10,8% într-un spital şi 4,2% la locul de muncă, precizează studiul.
 
Italia este una dintre cele câteva ţări europene unde azilurile de bătrâni au fost deosebit de afectate de pandemie, o parte din vină purtând-o, se pare, neglijenţa din partea autorităţilor.
 
În Lombardia, cea mai afectată regiune italiană, procurorii investighează dacă conducerea unora dintre aceste cămine nu a făcut în mod activ rabat de la măsurile de protecţie, potrivit Agerpres.
 
Numărul deceselor din cauza Covid-19 înregistrate în ultimele 24 de ore în Italia a fost de 420, cel mai mic bilanț zilnic înregistrat din 19 martie încoace, a anunțat Agenția italiană pentru Protecţie Civilă. Aceasta a informat în schimb că bilanțul cazurilor noi de infectare a fost vineri de 3.021, în creștere față de ziua precedentă (2.646), transmite Reuters.
 
Astfel, potrivit datelor difuzate vineri de Agenția italiană pentru Protecţie Civilă, bilanțul total al deceselor înregistrate în peninsulă de la declanșarea contagiunii pe 21 februarie a ajuns acum la 25.969 - al doilea cel mai ridicat din lume după SUA.
 

De asemenea, numărul cazurilor confirmate de Covid-19 în Italia a urcat la un total de 192.994, al treilea cel mai ridicat din lume, după Statele Unite și Spania.
Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te