Aproape 20.000 de soldați ruși au fost uciși, 739 tancuri distruse, 433 aeronave și drone distruse
Data publicării: 13.04.2022 • 10:18
Data actualizării: 13.04.2022 • 11:31

Forțele ruse au pierdut aproximativ 19.800 de soldați în Ucraina în perioada 24 februarie - 13 aprilie, transmite Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei. Peste 700 de tancuri au fost distruse.
Armata rusă a pierdut, de asemenea și un număr important de echipamente militare în războiul pe care Vladimir Putin l-a ordonat în 24 februarie.
- 739 de tancuri
- 1.964 de vehicule blindate de luptă
- 358 de sisteme de artilerie
- 115 sisteme de rachete cu lansare multiplă
- 64 de sisteme de luptă antiaeriană
- 158 de avioane
- 143 de elicoptere
- 1.429 de autovehicule
- 7 nave de război
- 76 de cisterne de combustibil
- 132 de vehicule aeriene fără pilot
- 25 de unități de echipamente speciale
- 4 sisteme mobile SRBM.
La 24 februarie, președintele rus Vladimir Putin a anunțat o invazie la scară largă a Ucrainei. Trupele rusești au bombardat și au distrus infrastructura și zonele rezidențiale din orașele, localitățile și satele ucrainene folosind artileria, lansatoare multiple de rachete și rachete balistice.