Articolul 5 din Tratatul NATO, principalul factor de descurajare care a permis menținerea păcii după cel de-Al Doilea Război Mondial, este reafirmat.
Occidentul se declară gata să răspundă noilor ambiții ale Chinei și provocărilor securitare dinspre Rusia.
Amenințările asimetrice, atacurile cibernetice și campaniile de dezinformare sunt văzute acum ca amenințări la adresa tuturor aliaților.
De asemenea, tabăra occidentală a reglat și câteva chestiuni sensibile din interior, cum ar fi relațiile comerciale și Turcia.
China, rivalul strategic
Acum trei ani, China nici măcar nu era menționată în comunicatul final al G7. Acum patru ani, la Davos, atotputernicul președinte chinez Xi Jinping juca rolul salvatorului comerțului liber global, cu un Donald Trump apostol al noului protecționism.
De atunci, totul s-a schimbat fundamental.
Anul acesta, la summitul G7 de la Cornwall, China s-a aflat în centrul preocupărilor.
Marile economii occidentale au promis să disponibilizeze fonduri către țările în curs de dezvoltare afectate de pandemia COVID-19 și să contribuie la dezvoltarea infrastructurii, consolidarea sistemelor medicale și răspunsului la provocările climatice.
Aceasta a fost ințiativa pe care președintele american Joe Biden a pus-o pe masă în discuțiile cu aliații din G7, pentru a răspunde politicii globale a Chinei, întruchipate de proiectul „Belts&Roads“ sau Noul Drum al Mătăsii.
Liderii G7 au criticat China pentru încălcările drepturilor omului dar și pentru practicile economice neloiale.
Este cel mai puternic avertisment colectiv pe care democrațiile îl trimit către Beijing de la ascensiunea președintelui Xi Jinping, începută cu aproape un deceniu în urmă.
Declarația finală vorbește despre represiunea din Hong Kong, amenințarea la adresa Taiwanului dar și de utilizarea muncii forțate în regiunea Xinjiang, locuită de minoritatea uigură, de religie musulmană. Acest din urmă subiect ține atât de drepturile omului, cât și de practici comerciale neloiale.
Un lucru este clar:
cu China nu va mai
fi „business as usual“.
UE și SUA au înțeles
în cele din urmă
Liderii G7 solicită, de asemenea, un nou studiu internațional cu privire la originea coronavirusului, un subiect foarte sensibil pentru China, în condițiile în care persistă suspiciunile potrivit cărora SARS-Cov-2 ar fi provenit
dintr-un laborator din Wuhan.
China s-a aflat și în centrul preocupărilor NATO.
„Ambițiile declarate ale Chinei și comportamentul ei reprezintă provocări sistematice pentru ordinea internaţională bazată pe reguli și în domenii care capătă importanță pentru securitatea Alianței (...)
China își crește rapid arsenalul nuclear, dotându-se cu un număr mai mare de ogive și de vectori profesionali pentru a stabili o triadă nucleară (...)
Ea cooperează și militar cu Rusia, în special participând la exercițiile rusești în zona euroatlantică“, se afirmă în declarația finală a summitului.
O victorie parțială pentru președintele american Joe Biden, care a venit pe pământ european decis să consolideze o alianță occidentală anti-chineză.
Victorie, deoarece China este acum definită drept principala provocare strategică pentru Occident. Parțială, pentru că partenerii europeni nu au mers atât de departe pe cât și-ar fi dorit, probabil, liderul de la Casa Albă.
Este adevărat că europenii au trecut pe linie moartă un controversat acord de investiții cu China, dar, la presiunile venite în special din Franța, NATO nu s-a transformat într-o alianță având China drept principală direcție strategică.
Un lucru este însă clar: cu China nu va mai fi „business as usual“.
Reuniunile marilor democrații au marcat un punct de cotitură. Acestea încep să-și asume responsabilități sporite pe plan global punând în centrul preocupărilor lor propriile valori.
O dovadă este și reacția rapidă a puternicei asociații industriale germane BDI.
După ce, acum doi ani, susținea strângerea legăturilor economice dintre Germania și China, de data aceasta asociația critică Beijingul pentru adoptarea unei legi pentru contracararea sancțiunilor străine, spunând că acesta este un semnal îngrijorător dat investitorilor și companiilor din străinătate.
După cum observă Agenția Reuters, China este una dintre cele mai importante piețe de export pentru companiile germane în afara pieței unice a Uniunii Europene, dar îngrijorările cu privire la abuzurile drepturilor omului și represiunea din Hong Kong pun presiune pe legăturile politice, precum și pe cele economice.
Rusia, principalul producător de necazuri
Dacă harta președintelui Emmanuel Macron nu cuprinde China în zona Atlanticului de Nord, atunci, din această perspectivă geografică, principala amenințare rămâne Rusia.
Potrivit unei analize a Fundației Jamestown, semnată de politologul Vladimir Socor, actualele „amenințări la adresa securității euroatlantice“ sunt, în această ordine: Rusia, terorismul, „instabilitatea dincolo de granițele noastre care contribuie la migrația neregulată“, China, „amenințările cibernetice și alte amenințări hibride și asimetrice, inclusiv dezinformarea“, amenințările din domeniul spațial, proliferarea armelor de distrugere în masă și erodarea controlului armelor.
Astfel, Rusia nu numai că se află în fruntea listei, dar este asociată și cu majoritatea celorlalte amenințări din listă.
„Rusia continuă să încalce valorile, principiile, încrederea și angajamentele descrise în documentele convenite care stau la baza relației NATO-Rusia“, se afirmă în documentul final al summitului de la Bruxelles.
„Vom da un mesaj important Moscovei: rămânem uniți și Rusia nu ne va putea diviza“, a avertizat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
Chiar cu o zi înainte de întâlnirea președintelui Statelor Unite, Joe Biden, cu omologul său rus Vladimir Putin.
Pentru prima dată, NATO și-a declarat susținerea pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova – în contrast cu o Rusie care încalcă această intergitate.
Alianța cere Rusiei să-și retragă trupele staționate în Transnistria, ca și de pe teritoriile care aparțin Georgiei și Ucrainei.
NATO afirmă că nu va reveni la relații normale cu Moscova până când aceasta nu-și va respecta obligațiile internaționale. De asemenea, statele membre resping orice variantă de a recunoaște anexarea Crimeei.
Totuși, organizația s-a abținut de la a face un pas uriaș în direcția Rusiei, acordând „foile de parcurs“ pentru aderare Ucrainei și Georgiei, așa cum se cerea insistent de la Tbilisi dar mai cu seamă de la Kiev.
Statele membre au evitat astfel ostilizarea totală a Rusiei și o aruncare a acesteia direct în brațele Chinei, lăsând o ușă deschisă pentru o relație mai predictibilă în viitor.
Se va schimba regimul Putin după întâlnirea cu Biden?
Să nu înstrăinăm Rusia! Acesta a fost și tonul mult așteptatului summit de la Geneva dintre președinții Joe Biden și Vladimir Putin.
Un ton mai puțin aspru decât ar fi fost de așteptat, dar un moment pregătit și de aprobarea de către președintele Joe Biden a controversatului proiect North Stream 2, spre avantajul Germaniei și nemulțumirea unor aliați puternic pro-atlantiști de pe flancul estic, în special Polonia.
Cele două părți par pe cale de a construi o „rivalitate predictibilă“. Însă nu este clar în ce măsură Vladimir Putin va fi dispus să-și schimbe comportamentul.
El întreține acasă și în regiune o atmosferă tensionată. Răspunde agresiv aspirațiilor pro-occidentale ale Ucrainei, Georgiei și Moldovei.
În interior, își întărește sistemul de represiune tocmai invocând iminența unei agresiuni din partea Occidentului. Pentru Kremlin, orice opoziție și critică internă nu poate fi decât expresia unor intervenții externe și nu poate în niciun caz să aibă la bază nemulțumiri reale și revendicări legitime.
O detensionare în relația cu Occidentul îi va răpi Kremlinului tocmai principala motivație pentru strângerea șurubului, ceea ce ar putea însemna o amenințare existențială pentru puterea lui Vladimir Putin.
Vremurile în care el era susținut de o majoritate consistentă a rușilor au trecut. Par să fi trecut și vremurile în care era susținut de o minoritate semnificativă și activă, pe fondul apatiei unei majorități resemnate cu ideea că nu există alternativă și că, oricum, rezultatul alegerilor va fi cel dorit de Vladimir Putin.
La fel ca și în Belarus, represiunea pare să reprezinte acum singura opțiune pentru a menține „verticala puterii“. Și atunci de ce ar accepta Vladimir Putin oportunitatea oferită de Joe Biden? Dar este aceasta cu adevărat o oportunitate pentru Kremlin?
Războiul hibrid, amenințare concretă
Un moment de cotitură pentru Alianța Nord-Atlantică îl constituie lărgirea aplicabilității clauzei sale de apărare colectivă din cadrul Articolului 5 la acțiunile de război hibrid, atacuri cibernetice și campaniile de dezinformare.
„Consiliul ar putea decide să invoce articolul 5 din Tratatul de la Washington, ca în cazul unui atac armat“, se afirmă în comunicatul final al summitului NATO de la Bruxelles.
Desigur, pentru aceasta va fi nevoie de unanimitate în Consiliul NATO, deci agresiunea ar trebui să fie suficient de puternică pentru a fi considerată un atac la adresa tuturor. Caz în care se va aplica celebrul principiu “toți pentru unul și unul pentru toți“.
PAS GREȘIT Președintele SUA Joe Biden s-a întâlnit cu liderul rus Vladimir Putin, pe 16 iunie 2021 la Geneva, Elveția. Biden a fost criticat pentru această întâlnire, pe motiv că l-ar ajuta pe Putin să-și creeze o imagine de politician puternic, acceptat de occidental - Foto: Getty Images
Avertismentul este fără precedent și el este adresat atât Rusiei, cât și Chinei. Mesajul este că atacurile cibernetice, dezinformarea sau acțiuni ostile pe teritoriul NATO, la fel cum ar fi considerat, acum, un act similar cu aruncarea în aer a depozitului de muniții din Cehia, nu vor mai fi tolerate.
La fel ca acțiunile de pedepsire a unor opozanți pe teritoriul unu stat aliat – ca să nu mai vorbim despre deturnări de avioane, așa cum a îndrăznit liderul de la Minsk.
Această revizuire a tratamentului față de amenințările hibride ar putea avea consecințe chiar și în politicile interne ale statelor NATO, în măsura în care acestea vor considera că au pe teritoriul lor actori implicați în războiul hibrid.
Statele vor putea acționa în acest caz asupra acestor entități având la bază ideea amenințării la adresa siguranței naționale.
În sfârșit, este de remarcat faptul că, în comunicatul final, NATO a salutat și recenta înfiinţare a Centrului Euro-
Atlantic pentru Rezilienţă în România.
Reglaje interne: comerțul și Turcia
Turneul european al președintelui Joe Biden a marcat închiderea unuia dintre „fronturile“ deschise de predecesorul său, Donald Trump, stabilind un „armistițiu“ în disputa transatlantică privind subvențiile pentru aeronave, a relatat Reuters.
În cadrul summitului UE-SUA, președintele Biden și liderii UE au decis să renunțe la bariere tarifare de 11,5 miliarde de dolari pe bunuri precum vinul european, tutunul american și băuturi alcoolice.
Taxele fuseseră impuse ca represalii reciproce în contextul a ceea ce a fost numit un adevărat război comercial transatlantic, urmare a conflictului privind subvențiile din industria aeronautică, Boeing, respectiv Airbus. Un război impus de administrația Trump.
Fostul președinte american impusese tarife de 7,5 miliarde asupra mărfurilor europene. Washington impusese, de asemenea, tarife de 25% asupra oțelului european și de 10% pentru aluminiu.
Turneul european al
președintelui Biden a
marcat închiderea
unuia dintre
„fronturile“ deschise
de predecesorul său
La rândul său, UE a răspuns prin impunerea unor tarife de miliarde de dolari asupra produselor americane. Și în acest domeniu, partenerii transatlantici au căzut de acord să îngroape războiul.
Semnalele pozitive au prevalat și în cazul Turciei, elefantul din încăperea taberei occidentale. Ankara a jucat adesea propriile cărți în politica regională, în opoziție cu aliații occidentali în regiuni precum Siria sau Libia.
A intrat în relații militare prea apropiate cu Rusia pentru un membru NATO și și-a înfuriat aliații atunci când a achiziționat sistemele rusești de rachete S-400. De asemenea, nu a ezitat să-și hărțuiască vecinul aliat din NATO,
Grecia, ca și Ciprul, stat membru al Uniunii Europene, pe fondul forajelor gazifere din Marea Mediterană, când situația a fost aproape de a degenera într-una de confruntare.
De asemenea, guverne vest-europene, precum cele din Germania sau Țările de Jos, nu pot uita cum președintele Erdogan și-a mobilizat adesea comunitățile turce împotriva guvernelor țărilor gazdă. Ca să nu mai vorbim de permanentul șantaj al „robinetului cu migranți“.
În întrevederea pe care au avut-o în marja summitului NATO, președinții Biden și Erdogan au dat semnale
încurajatoare.
Joe Biden s-a declarat încrezător că relațiile dintre Statele Unite și Turcia vor progresa. El a caracterizat întrevederea drept pozitivă și productivă. „Am avut discuții detaliate despre cum să procedăm în legătură cu o serie de chestiuni.
Cele două țări ale noastre au agende importante. Echipele noastre vor continua discuțiile și sunt încrezător că vom face progrese reale“, a spus Biden.
Și preşedintele Erdogan a declarat că întâlnirea a fost „foarte productivă şi sinceră“. Și că „nicio problemă în relaţiile dintre Turcia şi SUA nu este insurmontabilă“.
De altfel, președintele turc a avut întâlniri bilaterale cu președintele francez Emmanuel Macron și cu prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis - doi lideri cu care a avut relații tensionate în ultimii ani.
Un alt aer pare să se respire între Turcia și aliații săi. Dar, în ce-l privește pe liderul autoritar Recep Tayip Erdogan, rămâne aceeași întrebare ca și în cazul lui Vladimir Putin: poate el să-și schimbe discursul și să slăbească chingile interne, fără ca aceasta să devină o amenințare la adresa propriei puteri?
