Ambasadorul chinez la Washington: Tratarea Chinei ca rival strategic poate duce la greșeli grave

DE Miruna Moldoveanu | 28.01.2021 - 12:01
Cui Tiankai, ambasadorul chinez la Washington/FOTO: Getty

Tratarea Chinei ca pe un „rival strategic” al Statelor Unite este eroare ce ar putea duce la „greşeli grave”, a avertizat ambasadorul chinez în Statele Unite într-un discurs către un forum online, transmite joi Reuters, potrivit Agerpres.

SHARE

De când administraţia preşedintelui Donald Trump a definit China ca pe un rival strategic în 2018, Washingtonul şi Beijingul s-au ciocnit frecvent asupra unor probleme variind de la comerţ la gestionarea de către Beijing a coronavirusului iar noua administraţie a preşedintelui Joe Biden se aşteaptă să menţină presiunea asupra Chinei.

În primul discurs major al unui oficial chinez despre relaţiile dintre cele mai mari două economii ale lumii după învestirea lui Biden, ambasadorul Cui Tiankai a reafirmat vechea poziţie a Chinei de a căuta coexistenţa paşnică cu Statele Unite, în timp ce le-a avertizat să nu treacă liniile roşii chineze.

„Tratarea Chinei ca pe un rival strategic şi inamic imaginar ar fi o uriaşă eroare strategică”, a declarat Cui forumului ce a avut loc miercuri noapte, ora SUA, joi la Beijing. „Dezvoltarea oricărei politici pe această bază ar duce doar la greşeli strategice grave”, a adăugat el.

Cui a subliniat că China vrea cooperare, nu confruntare şi a chemat ambele părţi să abordeze diferendele de opinie prin dialog. Dar el a mai spus că China nu va ceda în legătură cu aspectele privind suveranitatea şi integritatea teritorială.

„China nu va da înapoi. Sperăm că Statele Unite vor respecta interesul primordial al Chinei şi se vor abţine să treacă linia roşie”, a declarat Cui.

Hong Kong, regiunea Xinjiang din vestul Chinei, Marea Chinei de Sud şi Taiwanul au fost puncte de intensificare a disputelor între China şi Statele Unite în timpul administraţiei Trump, aminteşte Reuters.

Deşi odată cu administraţia Biden se aşteaptă adoptarea unei abordări multilaterale faţă de China, Cui a avertizat că o coaliţie de aliaţi împotriva Chinei ar putea crea „noi dezechilibre”.

El a spus că China salută deciziile lui Biden de a se alătura din nou acordului asupra climatului de la Paris şi Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi a adăugat că Beijingul spera să colaboreze cu Washingtonul în lupta împotriva pandemiei de coronavirus şi coordonarea politicilor globale contra riscurilor de ordin economic şi financiar, potrivit Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te