Alegeri legislative anticipate în Portugalia. Există riscul ascensiunii extremei drepte

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 30.01.2022 - 12:30
Antonio Costa, președintele Portugaliei. Sursă: Twitter
Antonio Costa, președintele Portugaliei. Sursă: Twitter

În Portugalia au loc, duminică, alegeri legislative anticipate, care reprezintă un risc ridicat pentru premierul socialist Antonio Costa şi care ar putea fi marcate de un progres al extremei drepte, relatează AFP, conform Agerpres.

SHARE

Scrutinul anticipat a fost convocat după respingerea proiectului de buget pe 2022 al guvernului minoritar de către formaţiunile stângii radicale, care i-au permis lui Antonio Costa să ajungă la putere în 2015.

Multă vreme favorit în sondaje, Partidul socialist (PS, centru-stânga), a ajuns în cele din urmă foarte aproape de principala formaţiune de opoziţie, Partidul social-democrat (PSD, centru dreapta), condus de fostul primar din Porto, Rui Rio.

Sondaje la ieşirea de la urne vor fi prezentate de televiziunile locale la ora 20.00 GMT.

Conform ultimelor sondaje publicate vineri, Partidul socialist al lui Costa era creditat cu 35-36% din intenţiile de vot, faţă de 33% în cazul PSD-ului lui Rio.

Oricare va fi învingătorul, va avea nevoie de susţinerea altor partide în sânul unui Parlament care se anunţă mai fragmentat, arată AFP. 

Cu circa 6% din intenţiile de vot, partidul Chega, de extremă dreaptă, ar putea deveni a treia forţă politică în ţara cu 10 milioane de locuitori, chiar înaintea liberalilor (dreapta) şi a formaţiunilor stângii radicale, Blocul de stânga şi Coaliţia comunişti-verzi.

După ce a întors „pagina austerităţii" bugetare aplicate de dreapta până în 2015, prim-ministrul la final de mandat a făcut campanie promiţând să „întoarcă pagina pandemiei" datorită unei acoperiri vaccinale record şi venirii fondurilor europene din cadrul planului de relansare post-COVID

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te