Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi în timp real prezența la vot
8.357.589 Votanți în România
46,41 %
683.197 Votanți în străinătate
Click aici pentru statistici complete

Al Treilea Război Mondial în 2027. Scenariul invaziei rusești și primele două țări NATO atacate

DE Daniel Toșa | Actualizat: 23.10.2024 - 08:13
Al Treilea Război Mondial în 2027 - Foto: Profimedia images
Al Treilea Război Mondial în 2027 - Foto: Profimedia images

Al Treilea Război Mondial. Două țări NATO din flancul estic al Alianței ar fi primele ținte ale Rusiei într-o eventuală invazie terestră împotriva NATO, conform unui scenariu militar elaborat de American Center on New Generation Warfare, în colaborare cu foști comandanți ai NATO

SHARE

Al Treilea Război Mondial în 2027. Un posibil conflict major între NATO și Rusia ar putea începe în 2027, potrivit unui scenariu simulativ citat de publicațiile Bild și Moscow Times.

Al Treilea Război Mondial în 2027. Scenariul invaziei rusești și primele două țări NATO atacate

Scenariul, dezvoltat de experți precum generalii Philip Breedlove și Ben Hodges, prevede un atac rusesc inițial asupra Letoniei și Lituaniei, folosindu-se de exclava Kaliningrad și Belarus ca puncte strategice de lansare.

Primele zile ale conflictului: NATO reacționează lent

Conform unor surse apropiate de Kremlin, Letonia și celelalte state baltice ar fi primele ținte într-un eventual război cu NATO.

Oficialii ruși consideră că un atac asupra unei țări membre ar putea declanșa un conflict global, dar ar testa în același timp disponibilitatea alianței de a-și apăra toți membrii.

Conform simulării, Rusia ar începe o ofensivă majoră asupra Letoniei, cu atacuri simultane în Lituania.

Citește și: Avertismentul spionajului german: „Rusia se pregătește să atace NATO. Putin vrea refacerea URSS”

În acest context, trupele NATO din regiune ar fi nevoite să se retragă temporar, în așteptarea întăririlor, care, în cel mai pesimist scenariu, ar putea ajunge abia după 10 zile, prin activarea articolului 5 al alianței.

Generalul Breedlove a subliniat că soldații și echipamentele NATO din țările baltice au rolul de a „ține pe loc avansul” forțelor ruse, până la sosirea unei forțe mai mari.

„Trebuie să câștigăm timp. Mai întâi va sosi sprijinul aerian, apoi flota, iar în cele din urmă forțele terestre”, a explicat acesta.

Citește și: 4 țări NATO amenință Rusia: "Vom lovi direct în Sankt Petersburg". Mișcarea greșită a lui Putin

Forțele germane, esențiale în apărarea balticilor

Armata germană, care are deja 800 de soldați staționați în Lituania, ar juca un rol central în apărarea țărilor baltice. Aceștia sunt susținuți de echipamente grele, inclusiv tancuri Leopard 2.

Până la sfârșitul anului 2027, acest contingent ar urma să fie extins la 4.800 de trupe și 44 de tancuri.

Simularea sugerează că în primele trei zile ale conflictului, Rusia ar reuși să ocupe Lituania, însă un batalion de tancuri germane ar contraataca, împiedicând avansul trupelor ruse. Pe parcursul următoarelor șapte zile, tancurile Leopard 2 ar începe o ofensivă din Lituania, lovind forțele ruse din Letonia și provocând pierderi considerabile.

Pierderi majore de ambele părți

La finalul celor 10 zile de conflict simulate, Lituania ar suferi pierderi importante: 17 tancuri, 145 de vehicule blindate și 3.650 de soldați. În schimb, Rusia ar pierde 411 tancuri, 1.019 vehicule blindate și 11.420 de soldați, conform scenariului. Cu toate acestea, Lituania ar rămâne devastată și parțial ocupată până la sosirea întăririlor NATO.

Scenariul poate fi evitat

Specialiștii care au participat la elaborarea simulării consideră că un astfel de scenariu poate fi prevenit dacă NATO își crește bugetul de apărare la 4% din PIB și își consolidează prezența militară în regiune. De asemenea, este necesară o mobilizare mai rapidă a aliaților în caz de amenințare.

Tensiunile dintre Rusia și NATO au fost alimentate de ambițiile teritoriale ale Kremlinului, iar liderii alianței avertizează că un atac asupra statelor membre nu poate fi exclus.

Deși războiul din Ucraina reprezintă o prioritate pentru Vladimir Putin, există temeri că acesta ar putea încerca să provoace NATO pentru a testa unitatea aliaților occidentali.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te