Adio Rolex, Cartier, Jaeger-LeCoultre, Breguet! Elveția nu mai exportă produse de lux în Rusia

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 19.03.2022 - 00:22
Vladimir Putin a fost adesea fotografiat purtând ceasuri ale unor mărci de prestigiu. / Foto: mirror.co.uk
Vladimir Putin a fost adesea fotografiat purtând ceasuri ale unor mărci de prestigiu. / Foto: mirror.co.uk

UE a adoptat marţi al patrulea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, extinzând aplicarea acestora la produsele de lux. Elveţia se aliniază sancţiunilor UE împotriva Rusiei ce vizează exportul produselor de lux.

SHARE

Elveţia a preluat vineri sancţiunile impuse Rusiei de Uniunea Europeană pentru exportul produselor de lux în urma invadării Ucrainei de către armata rusă, recunoscând totodată că unele companii elveţiene, mai ales cele producătoare de ceasuri, ar putea fi astfel serios afectate financiar, relatează AFP.

Citește și: Ceasurile de lux ale lui Vladimir Putin: Unul dintre ele costă 500.000 € . Pe ce mână îl poartă

UE a adoptat marţi al patrulea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, extinzând aplicarea acestora la produsele de lux. În pofida tradiţionalei sale neutralităţi, Elveţia s-a aliniat sancţiunilor europene aplicate Rusiei, anunţând vineri că va face la fel şi în cazul acestui ultim pachet de sancţiuni.

Interdicţia privind exportul articolelor de lux ''priveşte numai un mic procent al exporturilor Elveţiei'', notează guvernul de la Berna în anunţul său. ''Totuşi, unele companii ar putea fi puternic afectate'', admite guvernul elveţian.

Sectorul producţiei de ceasuri este al treilea ca valoare în exporturile elveţiene, mult în urma celui farmaceutic şi al sectorului maşinilor şi echipamentelor electrice.

Citește și: Putin a urcat pe scena mitingului de propagandă de la Moscova în geacă Loro Piana, de 12.000 €

Exporturile de ceasuri elveţiene către Rusia au însumat anul trecut circa 252 de milioane de euro

Exporturile de ceasuri elveţiene către Rusia au însumat anul trecut circa 252 de milioane de euro. Dar multe achiziţii de astfel de produse efectuate de cetăţeni ruşi înstăriţi se fac în timpul deplasărilor în afara Rusiei, care de acum înainte se vor diminua tot ca efect al sancţiunilor.

Însuşi preşedintele Vladimir Putin a fost adesea fotografiat purtând ceasuri ale unor mărci de prestigiu.

Însă mai multe companii elveţiene din sectorul produselor de lux au sistat singure exporturile către Rusia înainte să fie adoptat acest al patrulea pachet de sancţiuni, astfel procedând de pildă Rolex. Grupul Swatch, care deţine mărcile Tissot, Omega şi Breguet, şi-a închis săptămâna trecută magazinele din Rusia după ce suspendase săptămâna anterioară exporturile către această ţară.

Compania Richemont, proprietară a casei de bijuterii Cartier şi a mărcilor de ceasuri de lux IWC şi Jaeger-LeCoultre, şi-a suspendat la rândul ei activităţile comerciale în Rusia începând din 3 martie.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te