Accident aviatic soldat cu 11 persoane decedate, în Franța. Avionul aparținea unei școli de parașutism
Un accident aviatic soldat cu moartea a 11 persoane decedate a avut loc, duminică, 28 iunie, în estul Franței. Avionul implicat în tragdie era unul civil și aparținea unei școli de parașutism.
11 oameni și-au pierdut viața într-un accident aviatic ce a avut loc în estul Franței, în apropiere de orașul Nancy,
În accident și-au pierdut viața cei zece pasageri și pilotul aeronavei, a afirmat prefectul Yves Seguy într-o conferință de presă, anunțând sosirea în cursul zilei a ministrului de interne, Laurent Nunez, la locul accidentului.
Accidentul aviatic a avut loc în apropiere de Nancy
Un avion civil s-a prăbușit duminică în estul Franței, în apropiere de orașul Nancy, accident soldat cu moartea celor 11 persoane aflate la bord, a anunțat Yves Seguy, prefectul departamentului Meurthe-et-Moselle, relatează AFP și Reuters, citate de Agerpres.
Accidentul aviatic s-a produs în orașul Tomblaine, a anunțat prefectura locală, precizând că avionul aparținea unei școli de parașutism.
Pilotul și toți cei zece pasageri, cinci cursante și cinci instructori, au murit în accident, potrivit sursei citate.
Cursantele erau asistente medicale care își exercitau meseria în regim independent, potrivit unei surse apropiate anchetei.
Avionul de tip Pilatus decolase de pe aerodromul Nancy-Essey. Avionul s-a prăbușit în apropierea pistei, nu departe de o zonă rezidențială și două drumuri, potrivit unui corespondent AFP.
O celulă de urgență oferă sprijin rudelor victimelor care se aflau pe aerodrom în momentul accidentului, precum și martorilor tragediei