Rassemblement National (Adunarea Naţională - RN), partidul de extremă dreapta al lui Marine le Pen, conduce în regiunea de coastă franceză Provenţa-Alpi-Coasta de Azur (PACA), în timp ce a suferit un recul semnificativ în restul ţării, relatează DPA.
Candidatul RN Thierry Mariani a obţinut cel mai mare număr de voturi, 36,4%, în PACA, a anunţat luni Ministerul de Interne. Renaud Muselier, din tabăra conservatoare (Les Républicains, dreapta), a obţinut 31,9 la sută, clasându-se pe locul al doilea, iar candidatul ecologist şi de stânga Jean-Laurent Felizia (Rassemblement Ecologique et Social, stânga) pe locul al treilea.
Citește și: Om de ştiinţă rus, arestat în Germania. Este suspectat de spionaj
Eşec semnificativ pentru extrema dreaptă
La nivelul întregii ţări, extrema dreaptă a suferit un eşec semnificativ, ajungând pe locul al doilea, cu 19 la sută din voturi, potrivit calculelor efectuate de institutul Ipsos/Sopra Steria. La ultimele alegeri regionale din 2015 RN reuşise să obţină 27,7 la sută. Primul loc a fost ocupat de candidaţii din partea taberei conservatoare (dreapta).
La Republique en Marche (LREM, de centru, liberal), un partid tânăr creat pentru a permite ascensiunea la putere a lui Emmanuel Macron în 2017, viza să obţină 15% din voturi, dar s-a plafonat la aproximativ 10 sau 11%, iar candidaţii ministeriali au eşuat în mare parte.
Niciun partid nu a obţinut majoritatea
Cum niciun partid nu a obţinut majoritatea, alegerile vor fi decise în al doilea tur de scrutin, duminică, în care partidele pot înscrie noi alianţe pentru a-şi unifica numărul de voturi.
Observatorii consideră că partidele de stânga, liberalii şi tabăra conservatoare se vor uni pentru a se opune candidatului extremei drepte Mariani. Felizia a promis însă că va candida în turul al doilea, în ciuda presiunilor pentru a să se retrage.
Aproape 70% din electorat nu s-a prezentat la urne
În faţa unui absenteism record, aproape 70% din electorat nu s-a prezentat la urne (din 48 de milioane de alegători), premierul francez Jean Castex a îndemnat ca un număr mai mare de alegători să se prezinte la urne în cel de-al doilea tur de scrutin.
Analiştii opinează că alegerile regionale nu-i prea pasionează pe francezi la fel ca cele prezidenţiale şi legislative.
Mulţi francezi nici nu înţeleg prea bine miza acestor alegeri, altfel spus care sunt competenţele regiunilor. Aceste competenţe sunt însă importante în multe domenii cum ar fi transporturile, finanţarea infrastructurilor, formarea profesională sau învăţământul, scrie RFI.
În aceste alegeri regionale şi departamentale sunt aleşi pentru şase ani consilierii în 13 regiuni ale Franţei metropolitane şi în două regiuni de peste mări. Turul al doilea va avea loc pe data de 27 iunie.