28 de marocani au fugit dintr-un avion aterizat urgent în Barcelona. O femeie se prefăcuse că naște

DE Elena Andrei | 07.12.2022 - 19:42
28 de pasageri au fugit dintr-un avion din Maroc/Foto: ovideo

Poliția spaniolă caută 28 de pasageri fugiți dintr-un avion din Maroc, aterizat de urgență la Barcelona din cauza unei femei însărcinate.

SHARE

Un avion care zbura de la Casablanca la Istanbul a aterizat de urgență miercuri dimineață la Barcelona, iar 28 de pasageri au profitat de ocazie pentru a se refugia ilegal în Spania, potrivit cotidianului spaniol El Pais.

Autoritățile au declarat că încă mai caută 14 pasageri dispăruți, în timp ce alții au fost prinși sau au decis voluntar să se întoarcă la aeroport.

Avionul a aterizat de urgență pentru că o femeie însărcinată părea că intră în travaliu.

Autoritățile au transportat-o de urgență la un spital din Barcelona pentru a putea naște, dar medicii au descoperit că nu era în travaliu.

Citește și

Turcia, în linie dreaptă pentru a primi avioane F-16. SUA exclud condițiile de vânzare către Ankara

VIDEO Tentativă de lovitură de stat, dejucată în Germania. Ruși, implicați. Zeci de arestări

Potrivit El Pais, femeia a fost reținută pentru tulburarea ordinii publice.

Un incident similar a avut loc în luna noiembrie a anului trecut, când un bărbat s-a prefăcut că intră în comă diabetică pe un alt zbor din Maroc spre Turcia.

Avionul respectiv a aterizat de urgență în Mallorca, iar peste 20 de pasageri au coborât în grabă din avion.

Aceștia au fost prinși în cele din urmă și se confruntă cu acuzații grave, inclusiv de răzvrătire.

Săptămâna trecută, un alt migrant a făcut o încercare inventivă de a trece în Spania, folosind o parapantă pentru a se înălța deasupra gardului de frontieră care separă Spania de Maroc.

Ultima actualizare a poliției arată că autoritățile spaniole nu au reușit încă să îl prindă pe individul din spatele acestei cascadorii.

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te