100 de zile ale lui Biden. SUA reintră în Acordul nuclear cu Iranul. China, Rusia, parteneri

DE Adina Mutăr | 04.12.2020 - 20:12
sursă halvtreds.dk

Președintele ales al SUA, Joe Biden, a abordat pentru prima dată tema asasinării șefului programului nuclear iranian, Mohsen Fakhrizadeh, în contextul revenirii la Acordul nuclear, într-un interviu acordat CNN despre ce va face în primele 100 de zile ale mandatului.

SHARE

Biden și-a reafirmat dorința de a se alătura Acordului nuclear dacă Teheranul se conformează obligațiilor sale, dar a menționat că nu are intenția de a permite Iranului să-și dezvolte capacitatea nucleară.

„La naiba, ultimul lucru de care avem nevoie în acea parte a lumii este acumularea de capacități nucleare”, a spus Biden.

În privința asasinării lui Mohsen Fakhrizadeh, Biden a remarcat că acest lucru va complica probabil relațiile dintre Washington și Teheran.

„Cred că va fi foarte dificil. Concluzia este că nu putem permite Iranului să obțină arme nucleare", a spus Biden, argumentând că președintele Donald Trump a greșit că a scos SUA din acordul nuclear din 2015 semnat de fostul președinte Barack Obama.

„Trump a ieșit din acord pentru a face ceva mai dur și ce a făcut? A sporit capacitatea Iranului de a avea material nuclear. Se apropie de capacitatea de a avea suficient material pentru o armă nucleară. Și mai sunt problemele legate de rachete", a spus Biden.

Președintele ales a subliniat că SUA are nevoie de parteneri în relațiile sale cu Iranul, sugerând că Administrația sa ar putea colabora cu Rusia și China pentru multe probleme.


100 de zile cu măști de față

Biden a declarat că va cere americanilor să poarte măști în primele 100 de zile ale Administrației sale, ceea ce ar reprezenta o schimbare drastică față de atitudinea de relaxare a lui Trump față de virus.

Președintele își va folosi autoritatea pentru a impune această regulă în clădirile federale, în avioane și autocare pe linii interstatale, emițând un ordin în acest sens.

Totodată, îi va încuraja pe americani să aibă încredere într-un viitor vaccin COVID-19, adăugând că va fi „fericit” să se vaccineze în momentul în care consilierul medical principal, dr. Anthony Fauci, va spune că este sigur.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te