Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, critică PSD, susţinând că social-democraţii "în cinismul lor se bucură politic dacă PNL greşeşte, uitând că acest lucru înseamnă, fiind la guvernare, faptul că nu ajunge sprijinul la români”.
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, critică PSD, susţinând că social-democraţii "în cinismul lor se bucură politic dacă PNL greşeşte, uitând că acest lucru înseamnă, fiind la guvernare, faptul că nu ajunge sprijinul la români”.
Florin Cîţu afirmă că guvernarea PNL a scăzut rata inflaţiei la cel mai mic nivel din 2017 şi până în prezent, potrivit cifrelor prezentate de INS.
Gabriela Firea s-a dezlănțuit pe Facebook împotriva PNL și a lui Nicușor Da, după ce primăria București a semnat un contract, finanțat cu bani europeni, pentru reabilitarea a 22% din rețeaua de termoficare din București.
Copreşedintele USR PLUS, Dacian Cioloş, a declarat luni că nu exclude o colaborare la guvernare cu PNL, dar "nu prin definiţie", ci pe un "program de guvernare" şi pe "obiective clare".
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca (PNL), a anunțat că el și cei doi vicepreședinți ai consiliului renunță la sporul de 25% pentru gestionarea proiectelor finanțate cu fonduri europene.
Campania electorală pentru alegerile parlamentare din acest an a început vineri, 6 noiembrie, şi se va încheia pe data de 5 decembrie, la ora 7:00.
Liberalul Iulian Dumitrescu, președintele CJ Prahova, va propune, vineri, desfiinţarea a 101 posturi din aparatul propriu al instituţiei şi a două direcţii care totalizează peste 210 angajaţi.
Alegerile parlamentare vor avea loc pe 6 decembrie. Această dată nu mai poate fi schimbată, mai e doar o lună până atunci, și foarte bine că e așa. Abia așteptăm să trecem mai repede de acest moment.