Pensionarii primesc zilele acestea 400 de lei în plus la pensie. Ajutorul reprezintă a doua tranșă din cei 800 de lei acordați de guvern anul acesta. Există 3 condiții esențiale ca să primești banii. Le explicăm mai jos.
Pensionarii primesc zilele acestea 400 de lei în plus la pensie. Ajutorul reprezintă a doua tranșă din cei 800 de lei acordați de guvern anul acesta. Există 3 condiții esențiale ca să primești banii. Le explicăm mai jos.
CCR are mâine o zi plină. Pe agenda de judecată se află tăierea pensiilor speciale ale magistraților, legea energiei și a gazelor, chestiuni care țin de metroul bucureștean, dar și altele legate de cercetarea în agricultură. Avem ordinea de zi.
Pensia unui pensionari va fi recalculată de Casa de Pensii. Extraordionar este faptul că recalcularea se va face în urma unei expertize realizată de un contabil. Instanța a constata astfel că toate calculele Casei de pensii au fost greșite.
Ajutor la pensie pentru facturi. Până când pot folosi pensionarii sprijinul de la Guvern pentru plata facturilor la curent electric? Sprijinul poate fi solicitat în continuare, însă beneficiarii vor primi ajutorul doar din luna în care depun cererea, fără plăți retroactive.
Pensionarii din mai multe localități primesc un sprijin de cîteva sute de lei la pensie, în decembrie, de sărbători. Nu este vorba de ajutorul de 400 de lei și nici de banii care vin pe cardul de alimente. Este un ajutor de la primărie.
Declarații ciudate ale ministrului Justiției, Radu marinescu care pare că pregătește publicul pentru un eșec al tăierii pensiilor speciale. Radu Marinescu susține că nu e nimic clar în privința decizie de la CCR și trebuie gândit în perspectivă.
Sistemul de pensii din Germania se confruntă cu o criză serioasă, iar banii disponibili pentru pensionari se diminuează rapid. Românii stabiliți acolo trebuie să știe că viitorul lor financiar la pensie este incert, iar nivelul pensiilor riscă să fie mult prea mic.
Pensionarii care au depus cerere la Mica Recalculare încep să primească banii restanți la pensie. Din păcate sumele nu sunt pe placul pensionarilor. Newsweek va prezenta cazul unui pensionar care a luat 100 lei în plus la pensie după o cerere de recalculare a pensiei.