Moment istoric. Rusia a fost respinsă în Consiliul executiv al armelor chimice. A intrat Ucraina. Rusia nu a reușit să fie aleasă în Consiliul Executiv al Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice (OPCW) pentru prima dată în istorie.
Regimul Assad a folosit arme chimice împotriva populației din Saraqib, Siria, în 2018, se arată într-un raport al Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice (OPCW).
„Rusia nu are nevoie să se explice nimănui cu privire la otrăvirea lui Alexei Navalny și nici nu o va face”, a declarat reprezentantul permanent rus la Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice, Alexander Șulghin.
Cancelarul german Angela Merkel consideră cazul otrăvirii opozantului rus Alexei Navalnîi cu un agent neurotoxic o problemă ce ar trebui abordată la nivel global și nu doar o problemă între Germania și Rusia.